Djokovici, în pericol să rateze Turneul Campionilor. An negru pentru Nole, cu o singură sclipire: Jocurile Olimpice

0
Publicat:

Cel mai titrat jucător din istorie, Novak Djokovici, riscă să nu prindă un loc la Turneul Campionilor, competiţie unde deţine recordul de victorii: 7, din care două câștigate la ultimele două ediții. Sârbul este în prezent abia pe 9 în ATP Race și va depinde de rezultatele celorlalți pretendenți la un loc în „finala finalelor”.

Novak Djokovici mai are de urcat pentru a ajunge la Turneul Campionilor. Foto Facebook
Novak Djokovici mai are de urcat pentru a ajunge la Turneul Campionilor. Foto Facebook

2024 a fost un an special pentru Novak Djokovici. Primul în care nu a câștigat niciun turneu de Mare Șlem, dar și primul în care s-a impus la Jocurile Olimpice. Obiectivul său principal, cucerirea singurului trofeu important care îi lipsea din carieră – aurul olimpic – a fost îndeplinit, dar costurile au fost mari. Concentrat pe Paris 2024, Nole a ratat toate celelalte competiții la care a participat.

Nu numai că nu s-a impus la Australia Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open, dar nu a reușit în acest an să câștige nici măcar un turneu mai mic. E drept că a nu a participat la multe, strategia sa fiind să nu se prezinte chiar și la câteva concursuri ATP 1000 (Miami, Montreal sau Cincinnati), unde putea obţine puncte importante.

Trebuie să își schimbe strategia

Astfel, el a adunat până în prezent doar 3.260 de puncte în „Race to Torino”, riscând să nu fie prezent la competiţia de final de an, care îi aliniază la start pe cei mai buni 8 jucători ai anului. Sârbul e pe poziţia a 9-a în ATP Race, cu Grigor Dimitrov, Tommy Paul şi Stefanos Tsitsipas suflându-i în ceafă. Iar cum la începutul lui noiembrie se va trage linie, Novak Djokovici va trebui să-și schimbe strategia, mai ales că adversarii săi joacă la majoritatea turneelor, acumulând puncte. Marile bătălii se vor da la Shanghai Masters (care debutează pe 2 octombrie), unde sârbul nu a mai participat din 2019, dar unde este așteptat în noua conjunctură, și Mastersul de la Paris-Bercy (28 octombrie - 3 noiembrie), unde a câștigat de șapte ori, ultima oară anul trecut, scrie Eurosport.

Chiar și așa, Nole depinde de rezultatele reușite de ceilalți contracandidați, care au abordat o altă strategie, jucând la mai multe turnee. Deocamdată, ceea ce se știe despre programul său este că va juca în Cupa Davis, contra Greciei (14-15 septembrie) și că va lipsi de la turneul său de suflet de la Belgrad, preferând să meargă la un demonstrativ în Arabia Saudită, unde nu se oferă puncte, dar unde prezenţa este recompensată cu premii uriașe.

Nikola Pilic îl vede calificat

Fostul mare jucător iugoslav Nikola Pilic e convins că Nole va ajunge la Turneul Campionilor. „El este încă un jucător de tenis de top, este doar o întrebare despre cât de pregătit este acum și ce vrea în continuare. S-a accidentat la genunchi la Roland Garros, apoi, fiind operat, a jucat finala de la Wimbledon, ăsta e un miracol! Și apoi a câștigat aurul la Paris, de aceea și-a luat o mică pauză pentru a fi alături de familia lui. Își păstrează puterea pentru turneele mari, dar trebuie să le joace și pe cele mici pentru a fi în ritm. Nu poți trece imediat de la repaus la treapta a șasea.

Are nevoie ca în acele turnee să fie în formă. De aceea cred că va juca mai deștept acum. Doar că în 2024 nu mai este mult loc de calcule. Cred că ar fi un dezastru dacă nu merge la Torino, dacă ratează calificarea. Ar fi văzut drept sfârșitul sezonului. Imaginați-vă dacă ar fi reușit să ajungă în top cu atât de puține puncte. Novak va fi în primii opt, am încredere. El este suficient de inteligent pentru a juca tactic și pentru a-și asigura un loc la Torino”, a spus Nikola Pilic pentru Republika.

Clasamentul ATP Race 2024

1. Jannik Sinner              9.000 de puncte

2. Alexander Zverev       6.115

3. Carlos Alcaraz             6.010

4. Daniil Medvedev        4.420

5. Casper Ruud               3.785

6. Andrey Rublev            3.480

7. Tayor Fritz                   3.390

8. Alex De Minaur           3.305

9. Novak Djokovici          3.260

*primii trei jucători și-au asigurat deja participarea la Turneul Campionilor

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite