Djokovici, apărat cu dinţii de o legendă a tenisului: „Toţi se dau deştepţi acum...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici a devenit, brusc, oaia neagră a tenisului
Novak Djokovici a devenit, brusc, oaia neagră a tenisului

După ce un val de critici l-a lovit pe Novak Djokovici, pus la zid pentru organizarea demonstrativului „Adria Tour“, acum au apărut şi nume sonore care i-au luat apărarea liderului mondial.

„Prostul satului“ (Barstool Sports) e apleativul cel mai blând care a fost folosit, în ultimele două zile, la adresa lui Novak Djokovici.

Prin organizarea „Adria Tour“, sârbul de 33 de ani a avut intenţiile cele mai bune, începând cu strângerea de fonduri în scopuri caritabile, până la repornirea tenisului, înaintea reluării turneelor oficiale, însă a sfârşit prin a crea o „bombă“ cu COVID-19. Până acum, bilanţul de după etapa a doua a competiţiei, găzduită de Zadar (Croaţia), e crunt: nouă infectări, printre care Djokovici şi soţia sa!

Drept urmare, ceea ce începuse promiţător, cu un prim weekend desfăşurat fără cusur, la Belgrad, cu tribunele arhipline, s-a încheiat dezastruos, cu finala anulată în Zadar şi cu ultimele două etape, cele de la Muntenegru (27/28 iunie) şi Bosnia (3/5 iulie), scoase definitiv din calendar. Iar prejudiciul sportiv e, de fapt, cea mai mică problemă pentru Djokovici şi pentru organizatorii „Adria Tour“. Pe lângă faptul că a contribuit la un dezastru sanitar, liderul mondial şi-a stricat şi imaginea, devenind sacul de box al lumii tenisului. 

După două zile în care Novak a încasat-o din toate părţile, au apărut şi primii săi susţinători. Vorbim despre oameni care au admis că sârbul a greşit, prin organizarea unor evenimente inutile, fără legătură cu tenisul, dar care au şi subliniat un amănunt important: toţi cei care s-au îmbolnăvit au participat la „Adria Tour“ şi la acţiunile desfăşurate în paralel, de bună voie şi nesiliţi de nimeni!

„E un moment greu pentru el“

Oarecum firesc, cel mai vocal apărător al lui Djokovici e chiar antrenorul său, fostul mare jucător, Goran Ivanisevici (48 de ani). Campionul de la Wimbledon 2001 a fost la ambele etape de la „Adria Tour“, a stat, permanent, în preajma celor care, ulterior, au avut teste pozitive pentru COVID-19, însă nu s-a îmbolnăvit. Şi a povestit cum se simte acum Novak, când a devenit ţinta criticilor.

„E un moment greu pentru el, dar e bine, având în vedere situaţia. Va rezista, în ciuda atacurilor, deşi nu e uşor pentru el. Toţi se dau deştepţi acum şi îl atacă pe Novak. Am fost în carantină, timp de trei luni. Apoi, el a organizat acest eveniment. Jucătorii au venit la Belgrad, unde am avut meciuri bune şi o atmosferă pe măsură. Tot ceea ce s-a întâmplat, mai întâi, în Serbia, iar apoi în Croaţia, a fost cu aprobarea autorităţilor“, şi-a început Ivanisevici discursul. Acesta a recunoscut că acţiunile desfăşurate în paralel, cum au fost meciurile de fotbal, de baschet, plus petrecerea pentru jucători şi pentru anturajul lor, au fost o idee proastă.

„OK, poate că nu era nevoie de aşa ceva. Dar toţi cei care au fost la aceste evenimente sunt oameni maturi. Nimeni n-a fost forţat să meargă la petrecerea din club. Nimeni n-a fost forţat să danseze“, a subliniat antrenorul liderului ATP.

„Nu Djokovici e vinovatul principal“

Un discurs similar l-a avut şi francezul Richard Gasquet (50 ATP), într-un interviu acordat pentru „L'Equipe“. Acesta a insistat că, fără să neglijăm normele sanitare şi cele de distanţare fizică, trebuie să convieţuim cu coronavirus şi să acceptăm că vor apărea cazuri şi când circuitele ATP şi WTA se vor relua, după 13 august.

„Am văzut, de curând, un turneu de golf în SUA, în care un jucător (n.r. - Nick Watney) a fost testat pozitiv, dar turneul a continuat. La fel va fi şi în tenis. Nu vor opri turneele care se vor organiza, fiindcă un jucător se îmbolnăveşte. Şi cred că vom vedea asta la US Open. E clar că vor fi cazuri şi că trebuie să fim precauţi. Eu nu sunt traumatizat de ceea ce văd. Trebuie să ne obişnuim cu această situaţie cu care trăim deja de trei luni“, a explicat Gasquet.

Francezul a încercat să explice şi numărul mare de cazuri, care au apărut după „Adria Tour“, etapa din Zadar. „Din ce am văzut, în această competiţie n-au fost foarte multe măsuri de precauţie. Şi, nu! Nu Djokovici e vinovatul principal. N-a pus pistolul la capul nimănui să meargă la acest turneu. Nu el a cerut ca în tribune să fie 5.000 de spectatori. A fost o decizie cu aprobarea guvernului, dar, da, o decizie greşită, în contextul actual“, a adăugat Gasquet.

Comportamentul nostru a fost o greşeală. Noi am acţionat de o manieră prea euforică. Sunt extrem de dezolat. Doresc însănătoşire grabnică tuturor persoanelor care au fost infectate. Dominic Thiem câştigător Adria Tour, etapa de la Belgrad  

CITEŞTE ŞI:

OPINIE Novak Djokovici a făcut un mare bine omenirii: Lecţia pe care ne-a predat-o involuntar

Lumea tenisului, zguduită: Djokovici are coronavirus! Unde a făcut testul

Djokovici, desfiinţat după ce a organizat o „bombă“ cu COVID: „O decizie cretină!“

Serbia, un alt univers! Tribune pline-ochi, la turneul organizat de Novak Djokovici: Thiem a câştigat trofeul

VIDEO Petrecere de zile mari la Belgrad! Djokovici, Thiem şi Zverev au uitat de inhibiţii

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite