Dinamo Tbilisi are golgheter spaniol. Totul despre viitoarea adversară a Stelei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Xisco e principalul marcator al celor de la Dinamo Tbilisi FOTO uefa.com
Xisco e principalul marcator al celor de la Dinamo Tbilisi FOTO uefa.com

În turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Steaua va avea parte de un adversar mult mai dificil decât Vardar Skopje. „Roş-albaştrii” se vor duela cu Dinamo Tbilisi, campioana Georgiei, primul meci fiind programat în deplasare, marţi, 30 iulie.

Dinamo este unul dintre numele de legendă ale fotbalului sovietic, prezenţă constantă în fostul campionat al URSS, competiţie pe care a şi câştigat-o de două ori. În palmaresul gruzinilor intră şi Cupa Cupelor, adjudecată în 1981, în faţa est-germanilor de la Carl Zeiss Jena.

Au eliminat Victoria şi Universitatea Craiova

În anii 1980-1990, echipa din Tbilisi a fost prezenţă constantă în cupele europene, unde s-a întâlnit în 1987 şi cu Victoria Bucureşti, pe care a eliminat-o din Cupa UEFA, după 2-1 şi 0-0. A doua confruntare cu o echipă din România s-a consumat în 1994, victima numindu-se Universitatea Craiova, care a pierdut ambele manşe, 0-2 şi 1-2 în faţa adversarilor. După destrămarea blocului sovietic, Dinamo a devenit cea mai importantă echipă din fotbalul georgian, câştigând 14 titluri, 10 cupe şi 6 supercupe pe plan intern. În Europa însă n-a contat, parcursul echipei fiind lipsit de performanţe.

Actuala Dinamo Tbilisi e o echipă cu un lot evaluat la 10 milioane de euro. Omul de afaceri Roman Pipia, care a preluat formaţia în 2011, a pornit un proces amplu de modernizare a bazelor sportive, a renovat stadionul şi a pus gazon nou. El l-a adus la deschiderea unei Academii de Fotbal pe Cristiano Ronaldo, permiţându-şi să plătească bani frumoşi pentru asta. Pipia, care are afaceri în domeniul mineritului, a investit şi în echipă, aducând doi spanioli cu ştate vechi de plată în Primera Division. Xisco, vârf de atac, fost la Valencia, Betis şi Levante, şi Ustaritz, ex- Atletico Bilbao, au lăsat Spania pentru Georgia, unde câştigă câte 400.000 de euro pe an. Dinamo mai are un slovac, un macedonean şi ivorian, restul componenţilor lotului fiind georgieni. Căpitanul echipei este portarul Loria, internaţional A, ca şi Dzaria şi Dvali.

Uhrin îi cunoaşte pe stelişti

Tehnicianul lui Dinamo Tbilisi este cehul Duşan Uhrin jr., care conduce echipa din 2012. Uhrin, fost la CFR Cluj şi Poli Timişoara, a adus în această vară titlul în vitrina clubului după cinci ani în care acesta a fost adjudecat de alte formaţii. El a fost ajutat mult de prestaţiile lui Xisco, autor a 24 de goluri, şi golgeter al competiţiei.  Dacă pentru Steaua şi Reghecampf, Dinam,o Tbilisi reprezintă o mare necunoscută, Uhrin are avantajul că e la curent cu ceea ce se întîmplă în România, urmărind Liga I. El i-a avut elevi la Timişoara pe Bourceanu, Latovlevici şi Nikolici şi crede că în „dubla” cu Steaua românii vor avea un uşor avantaj. „În Georgia sunt 4-5 formaţii bune, dar Liga I e o competiţie mai puternică. Steaua e înaintea noastră cu pregătirea, deoarece noi începem campionatul pe 10 august”, a spus Uhrin jr.

Au stadion de 55.000 de locuri

Steaua va evolua pe stadionul „Boris Paichadze” din Tbilisi, o arenă legendară, care în 1979 a primit 110.000 de oameni, la meciul Dinamo – Liverpool 3-0, în condiţiile în care capacitatea lui era de 90.000 de locuri- între timp, arena a fost renovată şi după montarea scaunelor poate găzdui doar 55.000 de oameni.

Se văd grupele Ligii Campionilor

Dacă va trece de Dinamo Tbilisi, Steaua mai are de jucat play-offul Ligii, iar în caz de izbândă va intra în grupe, unde n-a mai fost de cinci ani. Fiind cap de serie, Steaua nu va putea întâlni adversari foarte puternici, urmând a juca pentru grupe cu Austria Viena, Dinamo Zagreb, Partizan Belgrad ori Legia Varşovia, ac cele mai grele variante. Dacă va fi eliminată de Tbilisi, Steaua are asigurat locul în play-offul Ligii Europa, iar dacă va fi eliminată în play-offul Ligii Campionilor va intra direct în grupele Ligii Europa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite