Dinamo și-a lins rănile după umilința cu FCSB și a urcat pe locul 2 în Superliga. Sărbătoare grosolană a „câinilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamo a învins-o pe UTA Arad cu 1-0, sâmbătă seara, pe Stadion Arcul de Triumf din Capitală, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii de fotbal, ultima a turului. În fața a peste 5.000 de spectatori, ”câinii” au trecut de umilința din Cupa României, 0-4 acasă cu FCSB, și au urcat pe locul 2 în clasament.


Dennis Politic a marcat unicul gol al întâlnirii, în minutul 26, după o minge respinsă greşit de Ibrahima Conte. În partea a doua a meciului, echipa antrenată de Mircea Rednic a avut trei şanse imense de egalare, dar Valentin Costache (61) a trimis cu capul puţin pe lângă poartă, mingea trimisă de Jordan Kadiri din centrul careului a fost reţinută pe linia porţii de Adnan Golubovic (68), portarul sloven deviind în corner şutul lui Johana Omondi (90), de la circa 28 de metri.

Sărbătoare cu mesaje obscene la adresa Stelei

Victoria a fost sărbătorită în mod grosolan de jucătorii și antrenorul secund al lui Dinamo, Florentin Petre (principalul Zeliko Kopic a fost suspendat) împreună cu fanii, sloganurile preferate fiind injuriile la adresa Stelei.

Dinamo a încheiat en fanfare turul campionatului. Foto Facebook
Dinamo a încheiat en fanfare turul campionatului. Foto Facebook

La finalul turului, Dinamo ocupă momentan poziția a doua în clasamentul din Superliga, lucru care nu era visat nici măcar de cei mai optimiști suporteri ai alb-roșilor.

Dinamo - UTA Arad 1-0 (1-0)

Stadion Arcul de Triumf - Bucureşti

A marcat: Politic (26).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite