Dinamo, perspective îngrozitoare: De ce retrogradarea ar fi benefică pentru un club în „moarte clinică“
0
Fosta campioană a României traversează o perioadă catastrofală. Din toate punctele de vedere. Modul brutal în care a fost îndepărtat Flavius Stoican, pentru ca Duşan Uhrin jr să fie adus pe bancă arată, încă o dată, debandada din „Ştefan cel Mare“.
Lotul „subţire“ şi luptele interne din cadrul clubului par a fi, în acest moment, „ingredientele“ dezastrului care urmează la Dinamo: prima retrogradare din istoria unei grupări înfiinţate în 1948!
„Nu sunt optimist în privinţa lui Dinamo, dar întreb: se salvează şi la anul ce face? Sau se fac 18 echipe? 20 de echipe? Cum se pun pe picioare? În afară de Ricardo Grigore, Torje, Matei, Răuţă, în rest ce jucători cunoscuţi mai are Dinamo? Cred că e mai bine pentru Dinamo să se ducă în «B», cu un buget mic, cu tineri. Să ajungă sănătos, din nou, în prima ligă“, a spus, de curând, impresarul Victor Becali. Care a căutat să explice rezultatele slabe care s-au înregistrat şi în mandatul lui Flavius Stoican, al treilea antrenor din acest sezon.
„Ce putea să facă Stoican la Dinamo? Când vin 15 jucători, pleacă 14. Ce poţi să faci? Nici măcar nu se cunosc jucătorii, le trebuie o perioadă de acomodare“, a adăugat Victor Becali.
9 meciuri a adunat Flavius Stoican la Dinamo în acest mandat: 1 victorie, 2 remize, 6 înfrângeri.
Liga I, etapa a 30-a, ultima din sezonul regulat
Vineri
Sepsi - „U“ Craiova 2-1
Sâmbătă
UTA - Mioveni 2-1
Rapid - Clinceni 1-0
Duminică
Gaz Metan - Chindia 0-4
CFR Cluj - Dinamo 4-1
FCSB - Voluntari 1-0
Luni
CS U Craiova - Farul 1-0
Botoşani - FC Argeş 1-2
Clasament
1. CFR Cluj 30 24 4 2 48-16 76
2. FCSB 30 18 8 4 54-28 62
3. CS U Craiova 30 16 6 8 55-29 54
4. FC Argeş 30 14 6 10 28-22 48
5. Farul 30 14 6 10 42-21 48
6. Voluntari 30 13 8 9 31-27 47
7. Botoşani 30 11 13 6 33-28 46
8. UTA 30 9 13 8 24-20 40
9. Rapid 30 9 13 8 34-31 40
10. Sepsi 30 9 12 9 33-29 39
11. Chindia 30 8 11 11 23-23 35
12. „U“ Craiova 30 8 9 13 31-35 33
13. Mioveni 30 6 11 13 19-36 29
14. Dinamo 30 4 5 21 24-66 17
15. Clinceni 30 3 5 22 21-64 14
16. Gaz Metan 30 6 6 18 21-46 10*
*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.
**Gaz Metan, rămasă fără 14 puncte din cauza datoriilor.