Dinamo, mai jos de atât nu se poate: Bornele celui mai slab sezon din istoria clubului
0Formaţia din „Ştefan cel Mare“ era, cândva, o forţă în fotbalul românesc. Acum, când parcurgem cifrele ei groaznice din acest sezon, stârneşte doar compasiune.
*Dinamo are cea mai slabă apărare din Liga I, cu 48 de goluri luate în 23 de meciuri. Adică, o medie de 2,08 goluri pe meci!
*Cu 16 goluri marcate, trupa din „Ştefan cel Mare“ are, alături de Clinceni şi Mioveni, al doilea cel mai slab atac din campionat. Doar Chindia a înscris mai puţine goluri în cele 23 de partide de până acum, 13.
*„Câinii“ au fost învinşi de rivala FCSB cu scorul general de 0-9, în cele două partide din sezonul regulat: 0-6 în tur, 0-3 acum.
*Cu doar trei victorii în 23 de etape, procentajul partidelor câştigate de roş-albi e şocant: 13%. Prin comparaţie, procentajul înfrângerilor e de 73,9%.
*Dintre toate cele 16 prim divizionare, Dinamo a suferit cele mai multe eşecuri: 17 în 23 meciuri! Până şi ultima clasată Academica Clinceni are mai puţine înfrângeri, „doar“ 15.
*La capitolul victoriilor, doar Clinceni stă mai prost decât Dinamo, cu două partide câştigate de Academica, comparativ cu cele trei în care s-a impus formaţia bucureşteană. De precizat că, în partidele directe, fiecare grupare a câştigat o dată: Dinamo a bătut Clinceniul în august (3-1), pentru a pierde apoi în faţa ultimei clasate, în decembrie (0-1).
*Deşi pare incredibil acum, Dinamo a început campionatul cu o victorie, 3-2 cu Voluntari. De fapt, a luat 6 din primele 9 puncte, trecând şi de Academica Clinceni. Între cele două victorii, a fost un eşec, la limită, cu Craiova lui Mititelu: 0-1.
*După acest start promiţător, s-a ales praful de Dinamo: o serie de 15 etape în Liga I, fără victorie. Această serie a inclus şapte înfrângeri la rând. Dintre care cinci succesive, fără gol marcat! Per total, în aceste 15 confruntări, în care n-a bătut pe nimeni, Dinamo a înregistat 3 egaluri şi 12 înfrângeri!
*Paradoxal, data de 13 decembrie a spart ghinionul pentru Dinamo. Pentru că a adus a treia victorie din actuala ediţie de campionat, 1-0 cu Chindia. De atunci însă, echipa e în „moarte clinică“: are patru înfrângeri la rând.
CITEŞTE ŞI:
„Torje arată ca un burger!“: Cornel Dinu a tăiat în carne vie după Dinamo - FCSB 0-3
Liga I, etapa a 23-a
Vineri
Sepsi - CS U Craiova 3-1
Sâmbătă
Clinceni - Farul
Amânat din cauza focarului de la Clinceni pentru 17 februarie.
Voluntari - Gaz Metan 3-1
Rapid - UTA 1-1
Duminică
Chindia - Mioveni 0-0
„U“ Craiova - FC Argeş 1-0
Dinamo - FCSB 0-3
Luni
CFR Cluj - Botoşani 1-1
Clasament
1. CFR Cluj 23 20 1 2 36-12 59
2. FCSB 23 15 6 2 44-20 51
3. Voluntari 23 12 5 6 28-21 41
4. Botoşani 23 9 11 3 23-20 38
5. CS U Craiova 23 10 5 8 38-26 35
6. Farul 22 10 5 7 26-15 35
7. Rapid 23 8 9 6 27-23 33
8. FC Argeş 23 9 4 10 21-20 31
9. Sepsi 23 6 11 6 24-20 29
10. UTA 23 6 10 7 18-17 28
11. Mioveni 23 6 7 10 16-28 25
12. Chindia 23 5 9 9 13-17 24
13. Gaz Metan 23 6 5 12 19-28 23
14. „U“ Craiova 23 5 7 11 18-24 22
15. Dinamo 23 3 3 17 16-48 12
16. Clinceni 22 2 5 15 16-44 11
*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.