Dinamo forţează nota: îl vrea liber pe Bakaj
Cel mai mediatizat transfer al „câinilor“ în această iarnă, trecerea lui Elis Bakaj (foto, 23 de ani) de la Dinamo Tirana la Dinamo Bucureşti, nu s-a finalizat încă.
Şefii albanezilor l-au trimis pe Sulejman Demollari la Bucureşti ca să rezolve transferul lui Elis Bakaj la gruparea „câinilor roşii". Fosta glorie a celor două Dinamo, împreună cu tatăl fotbalistului, au discutat cu Cristi Borcea şi Nicolae Badea de la 10 dimineaţa până la ora 19.00, dar nu au ajuns încă la nicio înţelegere. Albanezii cer 250.000 de euro, dar „câinii roşii" au oferit doar 100.000 şi un procent de 20 la sută la un eventual transfer în străinătate. Asta pentru că Bakaj va intra în ultimele şase luni de contract în vară, iar atunci poate pleca liber de la formaţia albaneză.
Mijlocaşul-minune al lui Dinamo Tirana a debutat la naţionala Albaniei în meciul cu România. Nu în cel de la Piatra Neamţ (1-1), ci în „măcelul" de pe Lia Manoliu, scor 6-1. În urmă cu un an, s-a pregătit timp de zece zile cu Hannover, dar transferul său a căzut în ultimul moment.




















































