Dinamo, decizie bulversantă: De unde vine singurul fotbalist cu care şi-a întărit până acum lotul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliu Mureşan e încântat de transferul reuşit în iarnă
Iuliu Mureşan e încântat de transferul reuşit în iarnă

Formaţia din „Ştefan cel Mare“ reprezintă un paradox: n-are jucători de valoare, dar se întăreşte la nivel administrativ. Bilanţul de până acum: a fost adus un nou antrenor, Flavius Stoican, însoţit de trei secunzi, un manager sportiv, Florin Răducioiu, şi un singur fotbalist.

Dinamo a bătut palma cu un singur jucător până acum, în vederea continuării acestui sezon. 

Vorbim despre stoperul Răzvan Patriche (35 de ani), luat de la ultima clasată Academica Clinceni. În actuala stagiune, Patriche a bifat 18 partide, marcând un gol (chiar în victoria cu Dinamo!) şi dând şi o pasă de gol. 

„Patriche, la meciul câştigat de Academica în faţa noastră, a fost atât de mobilizator. M-a impresionat şi la celălalt meci, când au pierdut. M-au impresionat determinarea şi caracterul lui puternic, iar Dinamo are nevoie de aceste lucruri. Sigur, ne-a dat gol, dar a jucat bine şi e un om foarte dârz şi avem nevoie de aşa ceva aici. M-am consultat şi cu Stoican, nu l-am adus eu singur şi doar de capul meu. A fost de acord şi sperăm ca împreuna vom face o treabă mai bună şi vom scoate Dinamo de unde e acum“, a spus Iuliu Mureşan.

Liga I, etapa a 21-a (ultima din 2021)

Clasament

1. CFR Cluj 21 19 0 2 32-8 57

2. FCSB 21 14 5 2 38-17 47

3. Voluntari 21 11 4 6 25-20 37

4. Botoşani 21 8 10 3 21-19 34

5. CS U Craiova 21 9 5 7 36-23 32

6. Farul 21 9 5 7 23-13 32

7. Rapid 21 8 8 5 26-21 32

8. FC Argeş 21 8 4 9 19-18 28

9. UTA 21 6 9 6 17-15 27

10. Sepsi 21 5 11 5 21-18 26

11. Chindia 21 5 7 9 13-17 22

12. Mioveni 21 5 6 10 13-27 21

13. Gaz Metan 21 5 5 11 17-25 20

14. „U“ Craiova 21 4 7 10 15-21 19

15. Dinamo 21 3 3 15 15-43 12

16. Clinceni 21 2 5 14 15-41 11

*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite