Dinamo a fentat Fiscul cu 5 milioane de euro! „În mai, ieşim din insolvenţă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioonuţ Negoiţă FOTO Adevărul
Ioonuţ Negoiţă FOTO Adevărul

Trei cluburi de tradiţie aflate în procedura de insolvenţă, Dinamo, Rapid şi „U” Cluj, anunţă depăşirea crizei. Clubul din „Ştefan cel Mare” tocmai „a driblat” o datorie imensă faţă de ANAF.

Dinamo se va prezenta la începutul lunii decembrie în faţa judecătorului sindic cu un plan de reorganizare aprobat luni de Adunarea Generală a Creditorilor. Cum principalul om care a împrumtat clubul, Ionuţ Negoiţă, a ales să renunţe la suma care i se datorează, şi statul va fi serios păgubit după validarea acestui plan.
Astfel, din datoriile totale de 17,5 milioane de euro, Dinamo va mai achita doar 4,48 la sută, adică aproximativ 800.000 de euro! Cel mai afectat va fi Fiscul, care se alege cu o sumă infimă, de aproximativ 300.000 de euro, din cele 5,4 milioane de euro pe care trebuia să le încaseze! Şi jucătorii care au de primit salarii restante vor fi văduviţi de sume importante, dar ei s-au înţeles deja cu Ionuţ Negoiţă şi au fost de acord cu planul.
"Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat planul de reorganizare a societăţii, cu trei categorii de credtori din cele patru, garantaţi, bugetari, chirografari şi salariaţi. Creditorii bugetari, adică ANAF-ul, au votat împotrivă", a declarat Cătălin Dascăl, administrator judiciar la Dinamo.

16,7 milioane de euro reprezintă suma datoriilor de care Dinamo a scăpat

"Planul de reorganizare va fi aprobat de judecătorul sindic pe 3 decembrie. Începând de atunci, avem şase luni să definitivăm procedura şi să ieşim din insolvenţă. Sperăm ca până de ziua clubului, 14 mai, să se rezolve. În prima lună din cele şase vom plăti datoriile către bancă, în luna a treia vom da bani către toţi angajaţii, iar în ultimele două luni vom face plata către ANAF", a afirmat pentru “Ring” administratorul special Valentin Gheorghiţă.

Rapid a făcut la fel

Şi giuleştenii au reuşit să treacă în primăvară un plan de reorganizare care a redus cuantumul datoriilor la doar 1 la sută din suma totală cuvenită creditorilor, de 34 de milioane de euro! ANAF-ul, care avea de primit 3,7 milioane de euro, s-a ales cu “praful de pe tobă”.
Cu tot cu datoriile acumulate în ultimii doi ani, Rapid a ajuns în acest moment la o “gaură” de aproximativ 3 milioane de euro. “Săptămâna aceasta se vor plăti salariile restante faţă de jucătorii care au evoluat în perioada decembrie 2013 – iunie 2014. Sunt şanse mari ca la vară să ieşim din insolvenţă”, a anunţat Dinu Gheorghe, revenit în funcţia de preşedinte.

“U” Cluj are de plătit 1,6 milioane de euro

În insolvenţă se află şi Universitatea Cluj. Administratorul special al clubului, fostul jucător Vlad Munteanu, a declarat pentru “Adevărul” că planul de reorganizare e respectat “la linie”. “Datoriile clubului sunt de aproximativ 1,6 milioane de euro. Planul prevede ieşirea din insolvenţă în 2017, însă sperăm să găsim resurse pentru a scăpa mai repede de această procedură”.

Valerii Moraru mi-a garantat că Rapidul va ieşi din insolvenţă la vară Dinu Gheorghe, preşedinte Rapid

   Situaţie mult mai dificilă la Oţelul

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite