Departe de tenis: Nadal va absenta încă două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal va mai absenta două luni de pe terenul de tenis. FOTO Mediafax
Rafael Nadal va mai absenta două luni de pe terenul de tenis. FOTO Mediafax

Spaniolul Rafael Nadal va mai lipsi din circuitul de tenis încă două luni, conform anunţului acestuia, dintr-un comunicat realizat luni.

Tenismanul Rafael Nadal va sta departe de teren încă două luni, după ce s-a accidentat la genunchi. Sportivul a anunţat acest lucru în mod public prin intermediul unui comunicat dat în cursul zilei de luni.

„Mai am mulţi ani în faţă şi e nevoie de odihnă“, a declarat Nadal. Acesta va rata participarea la semifinala Cupei Davis cu SUA, programată în perioada 14-16 septembrie, la Gijon. Totuşi, situaţia numărului trei mondial este fericită, după ce a evitat o intervenţie chirugicală la genunchi. 

Rafael Nadal s-a arătat răbdător cu privire la situaţia sa medicală: „Voi reveni când nu îmi va mai fi rău şi când voi putea juca la capacitate completă. Sunt liniştit, după ce am discutat cu medicii, m-am bucurat să aflu că evoluţia accidentării a fost pozitivă şi că nu va avea loc o intervenţie chirugicală“.

În comunicatul de presă este precizat că sportivul suferă de o „ruptură parţială a tendonului rotulian şi de o inflamare a ţesutului gras interrotulian la genunchiul stâng (sindromul Hoffa)“.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite