Degringoladă la Dinamo după eşecul cu ACS Poli: contre pe axa Cornel Dinu - Mutu - jucători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfrângerea „câinilor“ din meciul de acasă, 2-1 pentru ACS Poli Timişoara, a provocat o furtună în cadrul clubului dinamovist.

Mutu şi suporterii i-au apostrofat pe jucători, Cornel Dinu s-a luat de toată lumea, inclusiv de conducători, iar Contra şi-a făcut autocritica.

„Am avut o primă repriză bună, dar a doua a fost incredibil de proastă. Suntem supăraţi şi frustraţi. Ne întrebăm ce se întâmplă la Dinamo şi de ce echipa are oscilaţii de formă. Am pierdut meciurile pe greşeli personale. Şi celor de la Poli le-am făcut cadou golurile, după gafele lui Penedo şi Nascimento. Jucătorii trebuie să înţeleagă că dacă vor să îmbrace tricoul lui Dinamo, trebuie să fie la un nivel mai ridicat. În momentul asta nu cred că fundaşul Katsikas merită să joace la Dinamo", a declarat Adrian Mutu la Pro X.

„Jocul lui Dinamo e rupt, ca blugii lui Mutu şi Dănciulescu. Ei sunt conducători, nu cred că ar trebui să vină cu blugii rupţi la stadion“, a comentat Cornel Dinu la DolceSport.

Antrenorul Cosmin Contra crede că el şi jucătorii sunt principalii responsabili: „"De aceea sunt aici, să iau măsuri să revitalizez echipa. Dacă nu, plec eu sau alţii. Dacă pierde controlul echipei, un antrenor trebuie să-şi dea seama de asta şi să lase locul altcuiva. Nu are legătură cu nimic. Nu pot vorbi despre nimic altceva. E păcat de munca de până acum, dar dacă nu poţi ajunge la jucători e o problemă şi trebuie să laşi locul altcuiva. Dar e departe de mine acest gând acum. Acum mă gândesc doar cum să pregătesc săptămâna aceasta ca să ne revenim. Nu există tensiune la echipă, Jucătorii trebuie să accepte criticile sau faptul că suporterii pot înjura şi să demonstreze că pot reveni. Şi eu am fost înjurat, înjurăturile nu cad bine, dar sunt principalul vinovat pentru această înfrângere şi nu merit să port acest tricou, dar nici jucătorii. Le-am spus asta“.

La finalul partidei cu ACS Poli, suporterii dinamovişti i-au admonestat pe jucători. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite