Daum, ironizat după dezastrul de pe „Arena Naţională“: „Aşa se întâmplă dacă antrenamentele au început să semene cu cele din Turul Franţei“
0Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Poloniei, scor 3-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, iar contestatarii lui Christoph Daum au ieşit din nou la rampă.
"Noi nu am avut nicio tactică, am avut o aglomerare aşa de jucători. Prepeliţă ne-a amintit că e sezon de vânătoare. E interzis la mistreţi, iar Daum a dat drumul la prepeliţe. El a spus de la început că jocul nostru va fi unul de atac, dar şi-a bătut joc de noi. Nu am avut nicio tactică, schimbările făcute au fost hilare. Aşa cum anticipam, polonezii ne-au fost superiori, dar noi n-am fost în stare să jucăm nimic. Dacă începem să-l ascultăm şi pe Burleanu, înseamnă că se alege praful de tot. Oricum, în teren nu s-a văzut nimic legat de posesie, nimic altceva. Ne-am bazat pe lucruri la întâmplare. Aşa se întămplă dacă antrenamentele au început să semene cu cele din Turul Franţei. Am văzut că au adus nişte biciclete pe teren. Daum nu trebuie să plece. Cu toţii trebuie să rămână, Daum, Burleanu, pentru că ne-am întors la scandările pe care le auzeam înainte de 1989, cu acest viitor luminos care ne este promis" , a spus fostul selecţioner Cornel Dinu la Dolce Sport.