Daniil Medvedev, moment ciudat la Doha. Și-a făcut bagajul și a plecat în timpul meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniil Medvedev este unul dintre cei mai controversați jucători de tenis din circuitul ATP, fiind pe cât de simpatizat pentru șotiile sale, pe atât de contestat pentru ieșirile necontrolate. Ultima ”ispravă” a rusului s-a întâmplat la Doha, acolo unde al 6-lea jucător al lumii s-a retras din ”sfertul” cu Felix Auger-Aliassime.

Daniil Medvedev, băiatul rău al tenisului. Foto EPA EFE
Daniil Medvedev, băiatul rău al tenisului. Foto EPA EFE

Fostul campion de la US Open a fost forţat să renunțe la partidă din cauza unei toxiinfecţii alimentare, după primul set câștigat de canadian cu 6-3. Daniil Medvedev a dat dovadă de lipsă de fair-play: a avut o scurtă discuţie cu arbitrul de scaun, apoi şi-a împachetat rapid bagajul şi s-a "evaporat" din arenă, fără să-l bage în seamă pe adversarul său. În mod normal, în astfel de situații, jucătorul care se retrage îl anunță pe oponent, ba chiar îi strânge mâna și apoi părăsește suprafața de joc.

Felix Auger-Aliassime a rămas pe teren, gândindu-se, la fel ca publicul, că Medvedev şi-a luat doar o pauză de vestiar. Abia după ce arbitrul a anunțat finalul meciului, canadianul și-a dat seama că adversarul său renunțase la partidă și nu avea să mai revină în arenă. Lui Auger-Aliassime nu i-a rămas altceva de făcut decât să se amuze de lipsa de fair-play a lui Daniil.

Rusul a revenit cu un comunicat, prin care nu-și cere scuze pentru gestul său, ci doar își arată dezamăgirea pentru faptul că a fost nevoit să abandoneze. "Din păcate, problemele cu toxiinfecția alimentară au fost prea mari. Sunt foarte dezamăgit să-mi încheie călătoria aici, la Doha, în acest fel, deoarece simt că am jucat bine. Aștept cu nerăbdare să revin anul viitor", a scris numărul 6 mondial pe o rețea de socializare.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite