Dan Șucu, specializat în comunicate la Rapid: Acuze dure în al doilea text publicat în ultima săptămâna

0
Publicat:

Rapid a lăsat până acum impresia că e un club serios, cu doi acționari, Victor Angelescu și Dan Șucu, care au pus bazele unui proiect sănătos în Superliga românească. Dacă primul rămâne un personaj discret, cu apariții mediatice mai rare, în schimb, Dan Șucu a început să facă turul emisiunilor de ceva vreme și să se specializeze în „războiul comunicatelor“.

Dan Sucu

Săptămâna trecută, omul de afaceri a avut un schimb de replici dur cu Marian Iancu prin intermediul unui text publicat online, pentru ca acum să apeleze la aceeași metodă, acuzând arbitrajele.

Ce a scris Dan Șucu?

Stimați Rapidiști,

Cel mai tare Play-Off din ultimii ani va începe în curând și, din fericire, baieții noștri sunt calificați între primele șase echipe ale României. Vom găzdui în această primăvară cinci meciuri cu miză, pline de suspans și, credem noi, foarte spectaculoase.

Dumneavoastră vi-i doriți ambitioși, competitivi, victorioși. Dar, în același timp, și echipa se bazează în principal pe dumneavoastră, suporterii Rapidului. De aceea, îmi face plăcere să mă alătur colegilor mei, în a vă anunța că abonamentele pentru acest play-off au fost puse deja în vânzare.

Totuși, înainte să vorbim despre play-off, mă alătur dumneavoastră în a le ura baieților multă baftă la Botoșani. Vă rog să mă credeți că mă simt nerăbdător și bucuros, ca un copil, la fiecare meci al Rapidului. A fost însă un singur meci care mi-a lăsat un gust groaznic de amar: cel cu FC Botoșani, din octombrie, anul trecut.

Modul în care jucătorul nostru Jayson Papeau a fost pur și simplu "măcelărit" este fără logică și fără sens. La sfârșitul meciului adversarii au plecat fericiți la o bere, în timp ce băiatul nostru a trecut prin mai mult de patru luni de chin, și abia acum s-a reîntors. El încă evoluează cu o tijă în picior.

Și cu toate acestea, șocant, mulți dintre competitorii noștri consideră că Rapid este avantajat de către arbitri. Le urăm și lor să aibă noroc numai de astfel de avantaje. Iar arbitrul care a permis acest lucru și nu a fost pedepsit pentru accidentarea lui Papeau să știe că noi, în Giulești, considerăm că principalul agresor este chiar el.

În speranța că de data aceasta la Botoșani ne vom întâlni cu adversari cărora le place să joace fotbal, și nu cu niște rivali violenți, le urăm baieților noștri să se întoarcă acasă victorioși și fără accidentari.

Hai Rapid!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite