Dan Petrescu, victorie în derby-ul cu ŢSKA. Premieră pentru „Bursuc“ în acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Dinamo Moscova, gruparea antrenată de românul Dan Petrescu, s-a impus astăzi, în deplasare, cu 2-0, în faţa rivalei locale ŢSKA.

Golurile victoriei au fost marcate în partea secundă a meciului, de Noboa (56) şi Kokorin (89). 

Este pentru prima dată în acest sezon când Dinamo Moscova reuşeşte să lege două victorii consecutive în campionat, după ce câştigase în etapa trecută, pe teren propriu, cu Krylia Sovetov.

„Este foarte bine că am câştigat astăzi. Meciul a fost echilibrat, cu un uşor avantaj în favoarea noastră. Terenul a fost dificil, atât pentru noi, cât şi pentru adversar, dar rezultatul ne convine, aşa că am mai putea juca aici. Locaţia este bună, dar suprafaţa de joc nu e de cea mai bună calitate“, a spus Dan Petrescu, pentru televiziunea rusă NTV Plus. 

Din cauza calităţii proaste a gazonului de pe „Arena Khimki“, stadionul unde de câţiva ani îşi dispută meciurile de pe teren propriu atât ŢSKA cât şi Dinamo, meciul de duminică s-a jucat pe „Minor Sport Arena“. Un stadion mic, de 10.000 de locuri, cu gazon artificial, pe care îşi dispută partidele echipa de tineret a lui Lokomotiv Moscova. 

După 12 etape, Dinamo rămâne pe locul 7, la egalitate de puncte cu Amkar Perm (20), care are însă un golaveraj mai bun. 

Lider e Zenit, cu 26 de puncte (şi un meci mai puţin).

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite