Dan Petrescu a scos artileria grea: De ce a tunat şi a fulgerat după un meci câştigat
0Antrenorul CFR-ului a lansat acuze grave, cu trei etape înaintea terminării play-off-ului, spunând că jocurile sunt făcute pentru ca oltenii să câştige campionatul.
„Un campionat nu se câştigă doar pe teren“, e o vorbă din fotbalul românesc, iar efectele ei se văd, an de an, pe finalul sezonului.
În trecut, când Liga I arăta ca-n Vestul Sălbatic, se umbla direct la arbitri. Acum, când astfel de practici au cam dispărut, se aplică metoda ţipatului mai tare. Iar aici, Dan Petrescu e de neînvins! Dincolo de faptul că e cel mai competent antrenor din Liga I, dovadă şi cele două titluri câştigate cu CFR, în ultimele două sezoane, tehnicianul de 52 de ani ştie şi când să pună presiune pe arbitri. Dacă protestele sale de pe marginea terenului reprezintă deja un comportament obişnuit, acum, cu trei etape înainte de terminarea play-off-ului, el a trecut la nivelul următor. Concret, pornind de la meciul Craiova - FCSB (2-1), în care oltenii au fost iertaţi de un penalty de arbitrul Marcel Bîrsan, „Bursucul“ a ţipat ca din gură de şarpe, luni seară, după victoria echipei sale cu Gaz Metan. Scopul acestei ieşiri? Exercitarea unei presiuni suplimentare pe arbitrii care vor oficia meciurile celor două rivale la titlu, în următoarele trei runde.
„Nu mai pot să tac!“
După partida cu Gaz Metan, Petrescu a apărut la microfonul Digi Sport şi a tunat şi a fulgerat! „Doamne fereşte, ce se întâmplă în România! Mi se pare incredibil, sincer. Se vede interesul şi cine trebuie să câştige campionatul! Cum e posibil? Haţegan arbitrează CFR-ul azi şi Bîrsan la Craiova cu FCSB? L-am avut de două ori pe Chivulete, ne-a distrus! De două ori pe Popa şi de două ori pe Haţegan. Am avut şi azi încă două penalty-uri. Au fost şi şapte faze dubioase. N-am primit mai nimic, decât un penalty pe care n-avea cum să nu-l dea“, şi-a început Petrescu discursul exploziv.
„Am fost cei mai dezavantajaţi, în acest play-off, mă aştept la arbitraje împotriva noastră şi de acum încolo! Ar trebui să ne lase în pace arbitrii, îmi pare rău s-o zic. Nu mai pot să tac! S-au întâmplat multe în cele şapte meciuri de play-off. Cine ne va arbitra cu FCSB? Vor decide ce-i mai bine pentru Craiova! Craiova, dacă va fi arbitrată aşa, nu va avea probleme. Două penalty-uri clare pentru FCSB, i-a rupt tricoul lui Man şi n-a văzut nimeni...“, a continuat tehnicianul clujenilor, făcând aluzie la partida de sâmbătă, Craiova - FCSB, în care oltenii au fost ajutaţi de arbitraj.
Iar discursul lui Petrescu s-a încheiat strategic, cu afirmaţii prin care a căutat să pună presiune pe olteni: „Sincer vă spun, nu mă aştept ca Universitatea să se mai împiedice. E puternică, din toate punctele de vedere. Doar noi putem să-i mai încurcăm. Sigur, FCSB va dori să câştige cu noi, indiferent ce zice patronul“.
Deac, decent: „Suntem campioni la scuze“
Spre deosebire de antrenorul său, Ciprian Deac a avut un alt tip de discurs, recunoscând că CFR a cedat şefia clasamentului, din cauza greşelilor comise pe teren.
„Am avut 4 puncte avans după pandemie, n-am ştiut să gestionăm situaţia şi uitaţi unde s-a ajuns. Cred că se vede o viteză în minus în joc, nu e uşor să stai două luni (n.r. - cât a durat pauza competiţională). Se simte la toate echipele, nu e la fel, şi lipsa spectatorilor se vede. Oricât vrei şi te concentrezi, ai uneori impresia că e meci amical. Urmărim Craiova, dar totul depinde de noi. Dacă batem toate meciurile, vom termina pe primul loc. Sper că arbitrajele nu vor influenţa lupta. Până acum, n-au fost probleme mari. Eu mă gândesc la jocul meu. Ştiţi cum e, jucătorul român găseşte mereu scuze. Suntem campioni la scuze. Acum trebuie să fim concentraţi“, a explicat mijlocaşul de 34 de ani.
Nu ne vor campioni, pentru că s-au plictisit de CFR Cluj! Dan Petrescu antrenor CFR Cluj
Cu cine mai au de jucat cele două rivale la titlu
CS U Craiova
*Etapa a 8-a (deplasare): Botoşani
*Etapa a 9-a (deplasare): Astra
*Etapa a 10-a (acasă): CFR
CFR Cluj
*Etapa a 8-a (deplasare): FCSB
*Etapa a 9-a (acasă): Botoşani
*Etapa a 10-a (deplasare): Craiova
Liga I
Play-off
Clasament
1. CS U Craiova 7 6 0 1 14-11 41
2. CFR Cluj 7 4 2 1 11-6 40
3. Astra 7 2 3 2 8-8 30
4. Botoşani 7 1 3 3 6-8 29
5. FCSB 7 1 3 3 12-12 28
6. Gaz Metan 7 0 3 4 4-10 25
Play-out
Clasament
1. Viitorul 9 5 3 1 19-9 38
2. Voluntari 9 5 3 1 11-4 28
3. Sepsi 9 2 4 3 13-13 27
4. Hermannstadt 8 4 2 2 10-10 27
5. Clinceni 9 5 0 4 8-14 26
6. Poli Iaşi 9 3 2 4 11-10 22
7. Dinamo 7 1 1 5 5-9 21
8. Chindia 8 1 1 6 3-11 17