"Daca nu cred in sansele de calificare, nu ma urc in avion" | adevarul.ro

"Daca nu cred in sansele de calificare, nu ma urc in avion"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Capitanul echipei Dinamo Bucuresti, Florentin Petre, a declarat ca daca nu ar crede in sansele de calificare ale echipei sale in grupele L.C. nu s-ar mai urca in avion pentru a merge la Manchester,

Capitanul echipei Dinamo Bucuresti, Florentin Petre, a declarat ca daca nu ar crede in sansele de calificare ale echipei sale in grupele L.C. nu s-ar mai urca in avion pentru a merge la Manchester, informeaza site-ul oficial al gruparii din Soseaua Stefan cel Mare. "Important este sa jucam si sa obtinem macar un rezultat favorabil", a spus Petre, care a suferit la meciul cu Steaua o contuzie la sold. FC Dinamo va intalni, miercuri, in deplasare, de la ora 22,10, echipa Manchester United, in mansa secunda a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Antrenorul Ioan Andone spune ca dupa infrangerea din meciul tur, scor 1-2, sansele de calificare sunt mult mai mici. "Personal, nu mi-am pus nici o dorinta inainte de a intra in "Teatrul Viselor". Sunt prea batran pentru a visa. In joc este imaginea fotbalului romanesc, imaginea clubului nostru si, repet, sper intr-o evolutie buna a echipei", a comentat Andone. Componentii echipei Dinamo s-au reunit, luni, la stadion si au plecat in cantonament la Saftica, urmand sa sustina, de la ora 18,00, pe stadionul din Soseaua Stefan cel Mare, ultimul antrenament inaintea plecarii. Dinamovistii vor lua cina la restaurantul Casa Romaneasca. Lotul de 17 jucatori care va face deplasarea la Manchester este urmatorul: Cristian Munteanu, Vladimir Gaev - portari, Ionut Balan, Liviu Ciobotariu, George Galamaz, Adrian Iordache, Lucian Goian, Dorin Semeghin - fundasi, Florentin Petre, Cristian Irimia, Leonard Naidin, Andrei Margaritescu, Stefan Grigore, Alexandru Pacurar - mijlocasi, Ionel Danciulescu, Claudiu Niculescu, Alexandru Baltoi - atacanti. Din lot nu vor face parte jucatorii Florin Matache, Ovidiu Burca, Angelo Alistar, Vlad Munteanu, Iulian Tames, Cristian Cigan si Claudiu Dragan. Plecarea spre Manchester este programata marti dimineata, la ora 10,00, de pe Aeroportul Henry Coanda. Delegatia FC Dinamo va fi formata din 120 de persoane. Partida Manchester United - Dinamo Bucuresti va fi arbitrata de o brigada din Germania, formata din Markus Merk (central), Carsten Kadach, Christian Soltow (asistenti), Hermann Albrecht (rezerva), observatori fiind Jan Damgaard (Danemarca) si Pat Quigley (Irlanda). Imediat dupa meciul cu Steaua, 40 de suporteri dinamovisti au plecat, cu autocarul, spre Manchester. Pe stadionul Old Trafford, fanii dinamovisti mizeaza pe prezenta unui grup de romani stabiliti in Anglia. Alti sustinatori ai FC Dinamo vor ajunge la Manchester cu avionul.

Top articole

Partenerii noștri