„Cutremur“ englez: Manchester City riscă excluderea din competiții. Acuze grave

0
Publicat:

Manchester City a dat drumul la „aspiratorul de trofee“, odată cu preluarea clubului de către un fond de investiții din Abu Dhabi, începând din 2008. Firește, petrodolarii familiei regale din Emirate, fără număr, au creat un colos fotbalistic. Doar că acesta a fost acuzat, nu o dată, că a „driblat“ regulile „Fair Play-ului Financiar“, stabilite de UEFA.

Josep Guardiola, antrenor Manchester City
Josep Guardiola, antrenor Manchester City

În 2020, City a fost chiar exlusă din Liga Campionilor din acest motiv! Ce-i drept, ulterior, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a anulat această sancțiune, motivând că cele mai multe acuze fie că sunt nefondate, fie prescrise.

Acum, potrivit presei britanice, Manchester City e vizată de o altă anchetă legată de încălcarea „Fair Play-ului Financiar“. Aceasta vizează perioadele 2009-2010 și 2017-2018. Vorbim despre 100 de episoade în care formația engleză ar fi călcat pe bec! Dacă această anchetă, aflată în desfășurare, va dovedi că Manchester City a fentat, într-adevăr, regulamentele, atunci „cetățenii“ riscă sancțiuni ce pot varia de la depunctare până la excluderea din competiții.

În acest moment, Manchester City, campioana Angliei din ultimele două sezoane, se află într-o luptă strânsă pentru titlu, în Premier League. Trupa pregătită de Josep Guardiola ocupă locul 2 în clasament, după 21 de etape, având 45 de puncte. Lider e Arsenal Londra, care a strâns 50 de puncte din 20 de meciuri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite