Cupa Davis: România întâlneşte Israel, la Sibiu. Pavel: „Cu Mergea şi Tecău, la dublu, avem un atu în orice întâlnire“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cupa Davis
Cupa Davis

În perioada 6-8 martie, la Sibiu, va avea loc meciul dintre România şi Israel, care va conta pentru turul 1 al grupei I valorice a zonei Europa-Africa din Cupa Davis.

Partida dintre România şi Israel, la care a fost invitat de onoare inclusiv preşedintele României, Klaus Iohannis, se va desfăşura în Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu, pe zgură.

Andrei Pavel, căpitanul nejucător al României, crede că Horia Tecău şi Florin Mergea, care alcătuiesc perechea tricolorilor, reprezintă cel mai mare avantaj al nostru înaintea jocului cu Israel. "După rezultatele fenomenale din ultima vreme ale dubliştilor noştri, Horia Tecău şi Florin Mergea, se poate spune că avem un mare atu în orice întâlnire. La simplu, în pofida unei linii de clasament care nu ni-i arată pe Marius Copil şi pe Adrian Ungur în prima sută de jucători din ATP, despre amândoi se poate spune că sunt pe o pantă ascendentă", a precizat Pavel, citat de blogul ovidiublag.ro.

Iată programul meciurilor cu Israel:

Vineri, 6 martie, de la ora 12.40 –  două partide de simplu

Sâmbătă, 7 martie, de la ora 15.00 - partida de dublu

Duminică, 8 martie, de la ora 13.00 - două partide de simplu

Toate meciurile de la Sibiu vor fi difuzate de TVR 1.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite