Cum poate deveni Carlos Alcaraz cel mai bun jucător de tenis din istorie. Fostul său antrenor a ieșit la iveală după o lungă absență
0Spaniolul Juan Carlos Ferrero (46 de ani), fostul antrenorul al lui Carlos Alcaraz (22 de ani, 1 ATP), a acordat un interviu pentru publicația sportivă „Marca”.

După ce s-a despărțit de protejatul său la mijlocul lunii decembrie 2025 (cei doi lucrau din 2019, iar acum sportivul îl are în lojă pe Samuel López.), Juan Carlos Ferrero și-a schimbat complet orientarea, devenind mental coach pentru Angel Ayora, un jucător de golf spaniol aflat în ascensiune, care a intrat în circuitul profesionist acum trei ani.
Cu toate acestea, Ferrero continuă să urmărească tenisul și, într-un interviu acordat pentru „Marca”, a spus că nu a primit nicio ofertă interesantă, dar nu a exclus să revină în curând la antrenorat.
„Juanki” îl laudă pe fostul său protejat și recunoaște că nu s-a uitat la toate meciurile lui de la cel mai recent Grand Slam: „Nu m-am uitat prea mult la Australian Open. M-am uitat la detalii, la rezultate. Dintre meciurile lui Carlos, am văzut puțin din cel cu Tommy Paul, puțin din cel cu Zverev și puțin mai mult din finală, dar nu meciurile complete.
Am felicitat întreaga echipă când au ajuns în finală și i-am felicitat din nou după ce au intrat în istorie. A fost un obiectiv foarte clar pe care Carlos și l-a stabilit în ultimii ani, iar faptul că a fost cel mai tânăr din istorie care l-a atins mă face foarte mândru. Presupun că am adus și o mică contribuție în tot acest timp”.
Referitor la supremația lui Alcaraz, tehnicianul a precizat: „Carlos poate deveni cel mai bun din toate timpurile. Ceea ce trebuie să facă este să-și mențină motivația ridicată. Trebuie să rămână motivat atunci când își atinge toate obiectivele pe care și le-a propus, iar când aceasta scade, disciplina profesională trebuie să preia controlul. Carlos va rămâne motivat pentru că știe că se confruntă cu niște jucători foarte importanți, jucători care au obținut mari succese, iar el vrea să fie unul dintre ei”.























































