Despărțire cu scandal în tenis. Pedeapsa dureroasă pe care Juan Carlos Ferrero i-a aplicat-o fostului său elev, Carlos Alcaraz
0Antrenorul de tenis Juan Carlos Ferrero, 45 de ani, și liderul mondial Carlos Alcaraz, 22 de ani, s-au despărțit în decembrie anul trecut. De atunci, relația lor s-a deteriorat permanent, deși separarea conținea termeni amiabili. Mai întâi, jucătorul l-a șters pe tehnician din toate fotografiile de final de an. După Australian Open 2026, a venit rândul celui poreclit „Juanki” să-și lovească fostul colaborator.

Ceea ce părea o despărțire amiabilă devine, încetul cu încetul, o telenovelă. Între Carlos Alcaraz și fostul său antrenor, Juan Carlos Ferrero, nu mai există comunicare. Tehnicianul valencian nu-l mai urmărește pe Carlos Alcaraz pe Instagram. Nici pe el, și nici pe alți membri din echipa acestuia. Un gest care vorbește mai tare decât cuvintele și are o semnificație profundă în era tehnologică în care trăim. Ferrero declarase că ar fi vrut să meargă mai departe cu munca începută pe când Alcaraz avea doar 15 ani, dar nu a avut de ales, câtă vreme ruptura a venit, unilater, dinspre jucător.
Nu poate urmări la TV meciurile lui Alcaraz
Imediat după despărțirea celor doi, produsă în decembrie 2025, părea că relația dintre Juan Carlos Ferrero și anturajul lui Carlos Alcaraz era una cordială. Antrenorul îl lăudase în repetate rânduri pe fostul său protejat, spunând că ușa îi va fi mereu deschisă. Ba chiar l-a copleșit cu complimente. Însă, de-a lungul săptămânilor care au urmat, Ferrero a continuat să vorbească despre subiect non-stop, la radio, TV și în podcasturi, arătând că nu se simte confortabil cu întreaga situație, în care a fost dat a o parte. O despărțire dureroasă pentru fostul număr 1 mondial, care nu și-a ascuns niciodată supărarea, mergând chiar până acolo încât să declare că nu poate urmări la televizor meciurile jucătorului născut la Murcia.
A ales stilul mai relaxat
Alcaraz, la rândul său, și-a continuat propriul drum, alături de noul antrenor Samu Lopez și de fratele său, Alvaro. Așa cum spunea în documentarul Netflix, „În stilul meu”, în care au ieșit la iveală contradicțiile cu antrenorul (Ferraro i-a cerut să se dedice mai mult tenisului, dacă vrea să devină cel mai bun din istorie), Alcaraz a decis să meargă pe drumul lui. Un drum care l-a dus până acum la câștigarea primului său Australian Open și la transformarea în cel mai tânăr jucător din istorie care a câștigat un Grand Slam în carieră. Sportivul arată astfel că se pot face rezultate mari și fără a face din tenis o obsesie. Ba chiar a precizat că își ia energie din momente precum petrecerile din Ibizia sau din activitatea de pe terenul de golf.
Rol sporit pentru fratele Alvaro
În timpul ceremoniei de premiere de la Melbourne, însă, a apărut detaliul care l-a determinat pe Ferrero să ia decizia de a se rupe definitiv de trecut. În discursul său, Alcaraz nu numai că a omis să-și amintească și să-i mulțumească fostul antrenor, dar l-a și numit pe actualul său antrenor, Samu Lopez, „unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun, antrenori pe care i-ați putea avea”. Cuvinte care, în mod cert, l-au înfuriat pe Ferrero.
Alcaraz a confirmat, de asemenea, că în turneele în care Lopez nu poate fi prezent, numărul 1 mondial va fi antrenat de fratele său, Alvaro. Cei doi sunt foarte apropiați, iar din acest an, Alcaraz cel mare a câștigat o putere sporită în cadrul echipei, devenind o figură-cheie, spre deosebire de rolul său anterior, cel de companion sau de sparring-partner. După despărțirea de Ferrero, Alvaro a devenit un adevărat antrenor secund în echipa fratelui său.























































