Cum l-a caracterizat Gică Hagi pe Cristi Manea, cel mai tânăr jucător din istoria naţionalei României
0Gică Hagi era extrem de bucuros la finalul partidei amicale dintre România şi Albania (1-0), meci în care fundaşul Cristi Manea a doborât un record ce data de 86 de ani. Manea evoluează la Viitorul, gruparea patronată de Hagi.
„Sunt încântat. Am avut emoţii, dar în teren a făcut faţă, în jumătatea adversă putea face mai bine. Pentru un debut la vârsta lui, e important. A câştigat echipa, în meciurile următoare poate să facă mai multe. V-am spus că e pregătit, are un moral bun, vine de la loturile naţionalei, în anturajul echipe noastre mari a stat tot timpul în ultimii doi ani. În primul rând, e meritul lui, apoi al celor care l-au sprijinit. Are tot ce-i trebuie să devină unul dintre liderii naţionalei. E un jucător complet, şi ca fotbalist, şi în afara terenului. E un jucător perfect. E un băiat model, atent, ascultător, disponibil şi foarte agresiv în teren. Vreau ca în viitor să dau toţi titularii de la echipa naţională, să fi trecut toţi pe la Viitorul. Asta îmi doresc“, a declarat Hagi, la Digi Sport, la finalul partidei.
„Manea e foarte bune. El provine de fapt dintr-un fundaş central. E o combinaţie între Chivu şi Rădoi“, a mai spus Hagi, la un alt post tv, DolceSport.
Top 3 cei mai tineri debutanţi la echipa naţională:
1. Cristi Manea - 16 ani şi 10 luni (2014)
2. Graţian Sepi - 17 ani şi 3 luni (1928)
3. Ilie Balaci - 17 ani şi 6 luni (1974)
România a învins Albania, scor 1-0, în primul meci amical disputat de tricolori în Elveţia. Singurul gol al partidei a fost marcat de Raţ (83).
Selecţionata lui Piţurcă va mai disputa un meci de pregătire în Elveţia, pe 4 iunie, contra Algeriei, o naţională calificată la CM 2014.