"Cum e posibil ca foştii internaţionali să fie luaţi în băşcălie? Fotbalul devine apanajul intereselor unui clan"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Sandu, cel care a condus timp de 24 de ani fotbalul românesc, a trimis o scrisoare deschisă în care nu declară de acord cu ceea ce se întâmplă la Federaţia Română de Fotbal.

Prieteni ai fotbalului,

"Schimbarea produsă cu aproape trei luni în urmă la conducerea FRF, deocamdata nevalidată conform legilor ţării, începe să producă dezamăgiri. Drumul de la vorbe la fapte e foarte lung, iar în cazul acesta e pe cale să devină infinit şi paralel cu interesele naţionale.
Pentru că nu pot fi un om resemnat şi pentru că pot privi pe oricine în ochi, e de datoria mea să intervin. Conform tuturor regulamentelor în vigoare încă vă reprezint şi, mai mult, reprezint cu demnitate şi onoare România în forurile internaţionale. Nu pot să rămân spectator tăcut în faţa minciunii şi a nedreptăţii.
Priviţi către echipa de management a Federaţiei! Câte elemente comune sunt între promisiunile făcute în campania electorală a preşedintelui şi realitatea zilei de astazi? Câtă deschidere observaţi? Câte principii sunt respectate? Câţi dintre marii specialişti “recunoscuţi la nivel internaţional”, de care n-a prea auzit nimeni, aţi văzut printre noi? Cât de respectat este statutul? Cât de valabile sunt deciziile Comitetului Executiv, cât de mult contează părerile membrilor săi? Cât de mult s-a diminuat birocraţia? Câţi dintre dumneavoastră aveţi acces la nivelul conducerii pentru rezolvarea problemelor? Cum e posibil ca foştii mari internaţionali să fie luaţi în băşcălie, terfelindu-li-se demnitatea?! Sau să fie scoşi din comisiile UEFA fără măcar să fie anunţaţi, decizii îngheţate de forul continental?!
Desigur, cunoaşteţi răspunsurile la toate aceste întrebări. Fotbalul ne-a învaţat pe toţi să luptăm, dar să şi credem în miracole, pentru că ele pot exista pe teren. Nu însă şi îi viaţa de zi cu zi, şi, mai ales, la noi. Nu cât timp nu există muncă, dedicaţie, pasiune.
Nu am intervenit sub nicio formă peste actuala conducere a FRF. Însă stă în puterea mea să nu tac şi să spun că acest sport splendid devine apanajul intereselor unui clan, iar presa a început să publice dovezi clare în acest sens. Nu asta aţi ales! Nu aşa ceva aţi dorit! Speranţele vă sunt înşelate.

Fac un apel la solidaritate. Orice implicare e importantă: suporteri, mass-media, membri asociaţi. Fotbalul este al tuturor, iar conducătorii lui trebuie să se supună acestui principiu"

Mircea Sandu,
Preşedinte de Onoare al FR de Fotbal

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite