Cum a răzbunat-o Maribor pe Legia Varşovia. Slovenii, cu doi jucători care au trecut prin Liga I, au ajuns, după 15 ani, în grupele Ligii Campionilor
0
Celtic Glasgow a devenit prima echipă eliminată de două ori, pe teren, în preliminariile Ligii Campionilor, în acelaşi sezon, după ce-a pierdut, marţi, în Scoţia, returul play-off-ului cu Maribor (0-1, 1-1 în tur). La sloveni evoluează Dare Vršič şi Jean-Philippe Mendy, doi jucători cu ştate vechi în Liga I.
Spulberată de Legia Varşovia, 6-1 la general, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Celtic a fost trimisă totuşi în play-off-ul competiţiei de rigiditarea celor de la UEFA, care au judecat cazul „Bereszynski“ în litera legii şi nu în spiritul ei. După 4-1 la Varşovia, Legia a învins cu 2-0 şi la Glasgow, dar nu s-a calificat mai departe. În finalul partidei retur, când calificarea era demult decisă, polonezii au făcut o eroare imensă. L-au trimis pe teren pe fundaşul Bartosz Bereszynski, despre care oficialii echipei erau siguri că-şi ispăşise o suspendare mai veche.
Eliminat în sezonul precedent, fundaşul n-a evoluat două meciuri europene pentru Legia, dar n-a fost trecut şi pe foaia de joc, potrivit regulamentului. Culmea, cazul a fost sesizat de un jurnalist polonez, preluat rapid de scoţieni şi judecat urgent de UEFA, mai ales că a doua zi urma tragerea la sorţi. Forul european a acordat 3-0 la masa verde, în retur, pentru Celtic. Scorul regulamentar, în astfel de situaţii, şi exact cel necesar pentru ca „alb-verzii“ să se califice mai departe.
„A câştigat fotbalul“
Aşa că, în loc de Legia Varşovia, în play-off-ul Ligii Campionilor a ajuns Celtic, căreia soarta i-a scos în cale gruparea slovenă FK Maribor. Teoretic, o misiune facilă pentru „catolici“, mai ales după un 1-1 în deplasare. Marţi seară, pe „Celtic Park“, fotbalul a reparat „dreptatea“ strâmbă făcută de UEFA. La capătul unui meci în care a irosit cele mai mari ocazii, Maribor a dat lovitura în retur, cu golul căpitanului Marcos Tavares (75), un fotbalist care a fost foarte aproape de un transfer, în trecut, la Unirea Urziceni. La finalul victoriei cu 1-0, care a consfiinţit şi calificarea lui Maribor, după 15 ani, în grupele Ligii Campionilor, s-au bucurat şi cei de la Legia. „A câştigat fotbalul“, a fost mesajul scurt, de pe Twitter-ul oficial al echipei poloneze. Culmea, răzbunarea ar putea fi completă mâine, la tragerea la sorţi a grupelor Ligii Europa. Legia şi Celtic sunt în urne diferite şi s-ar putea întâlni iarăşi.
Din Liga I, în Liga Campionilor
Înfiinţată în 1960, Maribor e cea mai titrată grupare din Slovenia (12 titluri, 8 Cupe, 4 Supercupe), şi singura din ţara ex-iugoslavă care a ajuns în grupele Ligii Campionilor. În sezonul 1999-2000, la prima participare, „violeţii“ au detonat „bomba“, în ultimul tur preliminar, învingând-o pe Lyon (3-0 la general), dar au încheiat pe ultimul loc într-o grupă cu Lazio, Dinamo Kiev şi Leverkusen. Actuala echipă e antrenată de Ante Šimundža (42 de ani) şi are printre titulari doi jucători care cu ani buni de evoluţii în Liga I.

Jean Mendy a fost transferat la Dinamo în 2006, după ce-a fost ochit de Rednic la un amical cu Evian. La Maribor voluează din 2013
Vršiči, ex- Poli, Mendy ex-Dinamo
Mijlocaşul sloven Dare Vršiči (29 de ani) a jucat trei ani la Poli Timişoara (2007-2010), iar golul său de debut în naţionala Sloveniei (13 meciuri în total, trei reuşite) l-a marcat într-un eşec cu România, scor 1-2, în preliminariile lui Euro 2008. Vršiči a ajuns la Maribor în această vară, după două sezoane la Austria Viena. Cunoscut fanilor fotbalului din România este şi Jean-Philippe Mendy (27 de ani). Atacanul francez cu origini senegaleze, la Maribor din 2013, a evoluat în Liga I la Dinamo (2006-2010), adus de Rednic, fiind împrumutat şi la Petrolul (2007-2008). Cariera din România a lui Mendy a fost însă marcată de accidentări, francezul nereuşind în tricoul „câinilor“ decât un gol, în 12 meciuri, într-o partidă cu Tottenham, scor 1-3, în grupele Cupei UEFA.
Şi Marcos Tavares (30 de ani), actualul căpitan şi starul lui Maribor, a fost foarte aproape de Liga 1. În 2009, atacantul şi-a dat acordul, iniţial, pentru un transfer la Unirea Urziceni, dar mutarea nu s-a mai perfectat din cauza unei mici diferenţe între cererea şi oferta salarială, deşi Mihai Stoica a negociat chiar în Slovenia cu jucătorul. Tavares evoluează din 2008 la Maribor, anul trecut a obţinut şi cetăţenia slovenă şi e golgheterul all-time al echipei (125 de goluri în 315 meciuri).
Rezultate play-off Liga Campionilor
Zenit – Standard 3-0 (1-0 în tur)
APOEL – Aalborg 4-0 (1-1)
BATE – Slovan Bratislava 3-0 (1-1)
FC Porto – Lille 2-0 (1-0)
Celtic – NK Maribor 0-1 (1-1)
În această seară se joacă Malmö – Salzburg (1-2 în tur), Ludogoreţ –STEAUA (0-1), Arsenal – Beşiktaş (0-0), Leverkusen – Copenhaga (3-2), Bilbao – Napoli (1-1).
Echipele subliniate s-au calificat în grupele Ligii Campionilor.
Tragerea la sorţi are loc joi, de la ora 18.45 (TVR 1, Eurosport, DigiSport).