Cu ei mergem la Euro 2024. Iordănescu a anunțat lotul preliminar al României pentru turneul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru ultimele partide de pregătire înainte de Euro 2024. Conform frf.ro, acesta este și lista preliminară de jucători pentru Campionatul European. Din cei 28 de fotbaliști convocați, doar doi vor rămâne acasă, restul de 26 urmând să ne reprezinte la turneul final din Germania.

Edi Iordănescu a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Euro 2024. Foto Sportpictures
Edi Iordănescu a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Euro 2024. Foto Sportpictures

Înainte de Euro 2024, „tricolorii” vor disputa două amicale, contra Bulgariei (marți, 4 iunie) și Liechtenstein (vineri, 7 iunie), pe stadionul Steaua. După aceste întâlniri, antrenorul naționalei va definitiva lotul cu care va aborda competiția găzduită de Germania între 14 iunie și 14 iulie. De remarcat că portarul Răzvan Sava este convocat în premieră, în timp ce colegul său de la CFR Cluj, Daniel Bîrligea, a fost preferat în detrimentul lui Florin Tănase sau Louis Munteanu.

România joacă la Euro cu Ucraina (17 iunie, Munchen), Belgia (22 iunie, Koln) și Slovacia (26 iunie, Frankfurt) în grupa E. ”Tricolorii” revin la un turneu final după 8 ani de pauză.  

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024

PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 20 selecții/0 goluri), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Răzvan SAVA (CFR Cluj, 0/0)

FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 5/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 26/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 34/2)

MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian ȘUT (FCSB, 1/0), Darius OLARU (FCSB, 16/0), Constantin GRAMENI (Farul Constanța, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 22/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 19/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel COMAN (FCSB, 13/1)

ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 9/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 41/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite