CTP a depistat marea problemă a Simonei Halep: de ce s-a chinuit în faţa unei jucătoare din afara Top 100

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CTP

Cristian Tudor Popescu a urmărit cu mare atenţie confruntarea în care liderul mondial a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Viktorija Golubici (115 WTA).

România a punctat prima în confruntarea cu Elveţia, contând pentru accederea în Grupa Mondială la Fed Cup.

Simona Halep şi-a respectat statutul de favorită clară şi, chiar dacă a avut un meci greu, a adus primul punct pentru românce. Imediat după victoria Simonei, Cristian Tudor Popescu a analizat partida ei într-o intervenţie la Digi 24.

Ce a spus?

*Meciul Simonei a fost cumva tipic pentru o întâlnire de Fed Cup, unde nu e ca într-un turneu individual. Simona, sigur, e nr.1 mondial, tocmai de-asta are o încărcătură mare emoţională în spate când începe meciul. 

*O ţară întreagă aşteaptă de la ea să câştige. Din pricina diferenţei mari din clasamentul WTA dintre Simona şi Golubici, mult peste 100 de locuri, lumea aşteaptă, e ceva nedeclarat să şi câştigi tu, fiind nr 1, la galop. Nu se întâmplă aşa. Golubic s-a mobilizat formidabil, nu avea ce pierde în faţa Simonei.

*Simona a fost foarte emoţionată din pricina atmosferei, din pricina responsabilităţii pentru echipă, pentru culorile naţionale şi aşa s-a făcut că am ajuns în trei seturi. Altfel, la un meci de turneu, s-ar fi terminat meciul într-o oră.

*Ce este îmbucurător la jocul Simonei: serviciul foarte bun, constant, cu care a exercitat mereu presiune asupra adversarei, şi stabilitatea psihică.

*Simona a decis acest meci în setul al 3-lea prin atacuri, luând iniţiativa. Lovituri decisive, în special cu reverul ei lung de linie, lovitura ei de marcă. A pus de asemenea scurte, a venit şi la fileu, a făcut şi voleu, deci arată siguranţă în joc. Nu s-a piredut cu firea după acel set doi uluitor în care necunoscuta Golubici, posesoare însă a unui rever pe care parcă şi l-a antrenat cu conaţionalul ei, Stan Wawrinka, un rever cu o singură mână, plat, împuşcat, care i-a intrat în setul al doilea incredibil! 

*În astfel de situaţii, dacă nu este stabilă psihic, cât ai fi de numărul 1 mondial, începi să intri la idei: uite, nu am câştigat, sunt favorită clară şi, totuşi, iată că adversara mi-a luat un set cu 6-1.

*Simona a fost extrem de calmă, adunată şi a făcut în setul 3 exact ce trebuia să facă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite