Croații strigă „hoții“ după meciul cu Italia: Euro 2024, lovit de acuze grele care implică UEFA

0
Publicat:

Croația, finalista Mondialului din 2018, a picat în „grupa morții“ la Euro 2024, cu coloșii Spania și Italia, și deja face pregătirile pentru zborul de întoarcere acasă după terminarea meciurilor din grupa B. Ce-i drept, la situația acestei naționale a contribuit și o doză mare de ghinion. Pentru că, luni, la Leipzig, Croația – Italia a avut un final demențial, după cum Adevărul a scris aici.

Luka Modrici, căpitan Croația. FOTO: Facebook
Luka Modrici, căpitan Croația. FOTO: Facebook

Așa cum era de așteptat, croații n-au putut digera modul dramatic în care au pierdut calificarea în optimi. Iar astăzi, atât cei din naționala lor, cât și jurnaliștii au trecut la acuze grele. Care vizează atât centralul întâlnirii, olandezul Danny Makkelie (41 de ani), cât și UEFA, ca for care l-a delegat pe acesta la partida de luni.

Croații sunt de părere că Makkelie a fost trimis, la Leipzig, cu misiunea clară de a „împinge“ Italia în optimi. De aici, și cele 8 minute adiționale pe care le-a acordat. Squadra Azzurra a și egalat în minutul 90+8, trimițând Croația acasă.

Croația – Italia, meci urmat de acuze grele

*Luka Modrici, căpitan Croația: Nu ştiu unde a găsit arbitrul opt minute de prelungiri. Nu există nicio justificare...

*Zlatko Dalic, selecționer Croația: Nu ştiu dacă chiar au fost opt minute de prelungiri. Dar suntem o ţară mică, UEFA şi FIFA nu se preocupă prea mult de noi. Trebuie să ne apărăm singuri. Dar opt minute, e un nonsens! Nimic nu justifică asta. Croaţia trebuie respectată.

*Sportske.jutarnji, site citat de gsp.ro: Va fi dificil pentru Makkelie să explice de ce nu acordat imediat lovitură de la 11 metri (n.r. – Croația a primit penalty la intervenția VAR). Makkelie era bine poziționat, iar vederea sa n-a fost obturată. În acel moment, am devenit conștienți că are o misiune clară: să-i ajute pe italieni. Toate dubiile noastre în privința olandezului au fost confirmate în minutul 90, moment în care a dictat, în mod inexplicabil, opt minute adiționale. A fost o decizie în afara logicii: au existat șase schimbări, două minute au fost irosite în momentul analizei VAR de la penalty. Cinci, maxim șase minute ar fi fost acceptabile, nu opt.

Euro 2024, grupa B

Luni

Croația – Italia 1-1

Albania – Spania 0-1

Clasament

1. Spania 9 puncte

2. Italia 4p

3. Croația 2p

4. Albania 1p

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite