Criză la Real? Madrilenii, învinşi la Bilbao. Barcelona poate deveni noul lider
0
După un egal pe teren propriu, 1-1 cu Villarreal, etapa trecută, Real Madrid a pierdut sâmbătă, la Bilbao, cu Athletic, 0-1, iar Barcelona poate deveni lider mâine, dacă o învinge pe Rayo Vallecano, pe „Camp Nou“.
2015 n-a început prea bine pentru Real, învinsă de Atletico de două ori, o dată în campionat, 0-4, cea mai drastică înfrângere în aproape 50 de ani în faţa rivalei locale, apoi şi în Cupa Regelui, de unde a fost eliminată.
Iar egalul cu Villarreal, 1-1, pe teren propriu, şi rezultatul de astăzi, 0-1 la Bilbao, ar putea reprezenta un semn de criză pentru „galactici“, care pot pierde şi poziţia de lider în Spania.
O criză care se poate pune şi pe seama absenţei a trei jucători cheie pentru echipa lui Ancelotti, Modric, Ramos şi James Rodriguez, toţi accidentaţi.
La Bilbao, oricum un teren dificil, Real a fost învinsă de lovitura de cap a lui Aduriz (26), care şi-a trecut apoi în cont şi o bară (76), prin acelaşi procedeu. De altfel, atacantul lui Athletic are 38 de goluri marcate cu capul, doar unul mai puţin decât ce-a reuşit Llorente, tot în tricoul bascilor.
Pe final (82), Gareth Bale a fost aproape de o reuşită senzaţională, cu un şut aproape de la centrul terenului, dar balonul a nimerit bara.
După 26 de etape, Real e pe primul loc, cu 61 de puncte, dar poate pierde poziţia de lider, dacă Barcelona, 59 de puncte şi un golaveraj superior, o va învinge duminică, pe teren propriu, pe Rayo Vallecano, de la ora 13.00.
Real Madrid a obţinut primul egal din campionat cu Villarreal