Cristi Chivu s-a dat la arbitri

Odată cu amplificarea incidentelor din tribună a crescut şi nervozitatea de pe gazon. Căpitanul Chivu şi-a vărsat oful pe brigada de arbitri, care a permis intrările dure, ţipând în special la unul dintre tuşieri.
Chivu a dovedit însă devotament total pentru echipă, salvând cu capul spre final, deşi era jos, accidentat, o situaţie bună a maghiarilor.
După meci el s-a declarat mulţumit de victoria obţinută. “Orice meci la echipa naţională este util. Sunt meciuri în care îţi reprezinţi ţara. Am suferit în repriza secundă. Ungaria este o echipă redutabilă, cu foarte multă forţă, dar este foarte bine că am câştigat. Eu am jucat la ultimele trei victorii ale României împotriva Ungariei. Jucăm la naţională pentru a câştiga. Mutu ne-a lipsit, cum contează lipsa oricărui jucător. Nu cred că Mutu se va retrage de la echipa naţională, pentru că este un jucător puternic, chiar dacă a trecut prin multe”, a spus Chivu.




















































