Craiova: Ultraşii olteni vor lua cu asalt Capitala!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii olteni sunt aşteptaţi în număr mare la Bucureşti, pentru derbiul cu Dinamo
Suporterii olteni sunt aşteptaţi în număr mare la Bucureşti, pentru derbiul cu Dinamo

Suporterii Ştiinţei se pregătesc pentru duelul cu marea rivală Dinamo şi anunţă că vor veni în număr mare la Bucureşti.

Galeriile de la Peluzele Sud şi Nord au strâns rândurile şi se pregătesc să ia cu asalt Capitala, aproape 500 de ultraşi urmând să facă deplasarea în Ştefan cel Mare, cu trenul, microbuze şi autoturisme personale. 

Suporterii au împânzit Bănia cu mii de afişe şi fluturaşi cu mesaje mobilizatoare, prin care îndeamnă la unitate.

Iată mesajul suporteilor Universităţii Craiova:

Împreună la Dinamo!

Sătui de mediocritate şi de scandaluri, dar totuşi atât de aproape de echipa noastră de suflet, facem un apel către toţi suporterii Universităţii Craiova să meargă alături de noi la ceea ce mulţi consideră a fi cel mai important meci al unei stagiuni.

Urmează meciul cu Dinamo, eterna rivală, echipa de pe urma căreia am avut de suferit atât în regimul trecut, cât şi după revoluţie, o echipă ce a adunat trofee murdare datorită ajutorului primit din partea sistemului comunist şi nu numai.

Cu toate că marea majoritate a suporterilor Ştiinţei sunt dezamăgiţi şi oarecum frustraţi de parcursul echipei în ultimii ani şi de lipsa rezultatelor, nu trebuie să dezarmăm. Dimpotrivă, trebuie să ridicăm capul din pământ şi să mergem mai departe.

Iar această echipă, în acest moment debusolant, are nevoie de ajutorul nostru mai mult ca oricând. Trebuie să fim aproape de ei. Şi asta încă din prima etapă ce se va disputa în fieful marei rivale, Dinamo.

image

Haideţi să-i ajutăm, haideţi să învingem! Avem nevoie de fiecare dintre voi pentru a ne impune în Ştefan cel Mare!

Plecarea va avea loc la ora 12.00 şi se va face cu trenul. Toată lumea care vrea să meargă la meci este aşteptată la gară, duminică, 21.02.2010, la ora 10.30, cu buletinul şi bani pentru biletul de tren: 20 lei biletul întreg, 10 lei pentru elevi şi studenţi.

Sezione merge la Bucureşti cu microbuze

Ultraşii grupării Sezione

O altă facţiune a galeria Ştiinţei, Sezione, organizează deplasare în Ştefan cel Mare cu microbuze. „Plecarea microbuzelor cu suporteri craioveni va avea loc din parcarea de la McDonald's, la ora 13.00. Fiecare suporter trebuie să aibă la el suma de 45 lei, reprezentând biletul de meci şi transportul“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul grupării.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite