Craiova poate rămâne iar fără echipă în prima ligă: CS U Craiova, ameninţată cu excluderea. Reacţia clubului
0Dacă Universitatea Craiova a dat faliment cu Mititelu în frunte, acum „CraiOlguţa“ poate plăti preţul pentru o „naştere“ controversată.
CS U Craiova a avut o perioadă de 19 meciuri fără înfrângeri în Liga I, însă acum e în cădere liberă şi primeşte lovitură după lovitură.
În primul rând, „CraiOlguţa“ a ajuns la şase meciuri fără victorie în campionat, iar această serie include patru înfrângeri dintre care trei la rând! Apoi, UEFA a anunţat că oltenii nu pot participa în cupele europene, întrucât n-au trecut trei sezoane de la înfiinţarea clubului.
De aici se poate naşte însă o problemă mult mai gravă pentru CS U Craiova. Echipa a „aterizat“ direct în liga secundă printr-o decizie aberantă luată de Mircea Sandu în Adunarea Generală, iar atunci când a promovat, înaintea celor de la Râmnicu Vâlcea, oficialii acestei formaţii au contestat dreptul oltenilor de a juca în Liga I. Vâlcenii au susţinut că CS U nu putea intra direct în „B“.
Dan Lăzărescu, preşedinte la Academica Argeş, o altă grupare de liga secundă, a dezvăluit la Dolce Sport că acest caz nu s-a încheiat şi poate duce la excluderea oltenilor din Liga I.
Ce a spus?
„Joi am fost la FRF pentru a susţine licenţa echipei pe care o reprezint şi la care sunt preşedinte, Piteştiul, şi am avut o surpriză. I-am văzut pe cei de la CSM Rm. Vâlcea, care mi-au spus că au depus la rândul lor cerere pentru licenţa de promovare. Mi-au zis că pe 20-25 mai trebuie să vină răspunsul de la TAS cu privire la participarea lui CSU Craiova în actuala ediţiei a Ligii I. Spuneau că au şanse foarte mari, au şi un avocat foarte bun, erau foarte încrezători“, a declarat Lăzărescu.
Ce spun oltenii?
Replica celor de la CS U Craiova a venit prin intermediul preşedintelui Felix Grigore, care a oferit explicaţii pe Facebook.
„Universitatea Craiova nu e parte în acest proces şi implicit nu i se poate lua un drept (câştigat cu multă ardoare). CSM Rm. Vâlcea se judecă cu FRF şi LPF, iar şansele de câştig sunt extrem de mici ţinând cont de faptul că au pierdut deja de două ori pe speţa asta“, a precizat Grigore.