Corespondenţă de la Lyon: Naţionala, păzită de trupele speciale. Cât au plătit cei care au vrut să vadă jucătorii la sosire FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa României au sosit la o gară în Lyon pentru a participa la meciul împotriva Albaniei. FOTO Amir Kiarash/Adevărul

După aproape două săptămâni de stat în zona Parisului, tricolorii au fost nevoiţi să călătorească 500 de kilometri pentru partida de duminică împotriva Albaniei (ora 22.00, Pro TV, Dolce Sport).

Cele mai multe trenuri TGV care pornesc de la Paris cu destinaţia Lyon sosesc în centrul oraşului, la gara Part-Dieu. Tricolorii au ajuns, în schimb, cu un tren care a tras la Gara Saint-Exupery, lângă aeroportul cu acelaşi nume.

Drept urmare, doar câţiva suporteri ai naţionalei au bătut drumul de la Lyon până la gară, iar cei care au făcut acest lucru au fost nevoiţi să plătească un preţ exorbitant pentru un bilet dus-întors: 27,50 de euro!

Plecată la ora 11.41 de la Paris, naţionala a sosit, la Lyon, la ora 13.34, TGV-ul parcurgând în mai puţin de două ore un drum care se face în şase ore într-o călătorie cu autocarul.

Delegaţia tricoloră a fost păzită la sânge în timpul călătoriei, jucătorii, oficialii şi cei din stafful tehnic fiind escortaţi, în permanenţă, de poliţişti înarmaţi.

VEZI MOMENTUL ÎN CARE NAŢIONALA ROMÂNIEI A IEŞIT DE LA GARĂ

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite