Copos iese la atac! "Becali, un individ grandoman, cu desăvârşit prost gust şi de o invidie maladivă. E SATANA"

Pe blogul său, George Copos l-a desfiinţat pe Gigi Becali şi a scris un mesaj pentru suporterii Rapidului. Citeşte-le aici.
Pentru Gigi Becali
Unul dintre lucrurile pe care le regret în viaţă este acela că fotbalul m-a obligat uneori să mă conversez cu diverşi scandalagii. Unii sunt simpli scandalagii şi atât. Alţii însă, mult mai periculoşi, sunt cei pentru care scandalul este raţiunea de a exista. Nu pot trăi fără scandal. De fapt, ei NU EXISTĂ fără scandal. Sunt dependenţi de el şi de publicitate. Neputând să producă altceva, produc agitaţie şi rumoare publică.
E patologic de important pentru unii oameni ca ei să fie veşnic pe „prima pagină”. Pentru acest scop nu trebuie evitat nici un efort. Trebuie vorbit la toate posturile de radio şi TV; trebuie găsite toate talk – show – urile deocheate; trebuie plătite interviuri în toate tabloidele. Dacă există un scandal, e bine. Dacă nu, trebuie inventat unul. Orice născocire şi orice deformare a realităţii şi adevărului este acceptabilă în acest sens.
Scornirea unei poveşti bolnave este perfect acceptabilă.
Unul din aceşti farsori este Domnul GI. Sunt una din victimele sale recente. Am discutat cu el la telefon de curând (cine m-o fi pus ?). Referitor la viitorul Rapidului am amintit numele domnului Niculae. În context elogios, întrucât pentru mine domnul Niculae este imaginea reuşitei: un om puternic, creativ, productiv; un om al reuşitei, generator de locuri de muncă şi plătitor de sume imense la bugetele statului. Un om de afaceri adevărat, de fier, nu de carton.
Cam asta a fost discuţia mea cu domnul GI. Fără nici o referire de natură etnică.
Mai departe au lucrat bolile psihice care zac în Domnul GI. Alături de grandomania afişată permanent şi ostentativ, cu desăvârşit prost gust, Domnul GI este un om apăsat de o invidie maladivă. Este invidios pe toţi cei care au reuşit mai mult decât el, în afaceri sau în alte domenii. Pe cei care reuşesc să aibă fabrici cu care ştiu ce să facă - spre deosebire de el. Pe cei care produc valoare adăugată reală, nu îşi măsoară averea în metru pătrat înmulţit cu preţul terenului. Niculae şi alţii din aceiaşi categorie de „grei” sunt obiectul invidiei Domnului GI. Fabricile lor merg şi afacerile le sunt solide. Astfel încât
Domnul GI şi-a propus să mai pună în scenă încă un scandal public, care să învenineze relaţia mea cu domnul Niculae. Aşa că a aruncat în mass media o afirmaţie PE CARE EU NU AM FĂCUT-O NICIODATĂ. Ceea ce i-a venit în minte şi a afirmat public a fost, mai mult ca sigur, ceea ce EL ÎNSUŞI GÂNDEŞTE. Şi-a transpus propriile imaginaţii în seama mea ! Aşa a apărut povestea cu „ţi”. Cine e de vină pentru situaţia jenantă de acum ? Eu, desigur. De ce ? Pentru că am fost atât de naiv încât să îl tratez pe Domnul GI ca pe un om sănătos, ca pe un egal, ca pe un coleg de Liga 1 şi de Top 300, şi să discut cu el. Promit că de acum încolo Domnul GI nu va mai avea ocazia de a pune pe seama mea propriile sale fantezii, în urma unor discuţii directe. Domnule GI, numărul dumneavoastră de telefon este salvat în telefonul meu. De azi, la numărul dumneavoastră de telefon apare scris „NU RĂSPUNDE. E SATANA”.
Mesajul lui George Copos pentru suporterii Rapidului
Sunt vremuri grele. E un sezon în care lucrurile nu merg cum ar fi trebuit. Noi, cei răspunzători de destinele Rapidului, am aplicat o strategie care, din păcate, nu a funcţionat cum am gândit-o noi. Ultimii ani au fost, în general, săraci în performanţe înalte. Nu am luat nici un trofeu iar, în afara calificării într-o cupă europeană, nu avem cu ce ne lăuda.
Vă înţeleg frustrarea şi nemulţumirea. Înţeleg că, obişnuiţi cu performanţe de valoare ale Rapidului timp de atâţia ani, vă vine greu să acceptaţi situaţia de criză din prezent. Trebuie să acceptaţi însă că nici o criză nu este eternă. Crizele vin şi, dacă sunt gestionate cu înţelepciune, trec, lăsând organismul mai întărit. Trebuie să credeţi că Rapid face tot ce poate şi tot ce crede că este mai bine pentru a ieşi din criză. Trebuie să credeţi în jucătorii Rapidului, în calitatea şi în valoarea lor. Trebuie să credeţi că sunt capabili de revenire.
Mai este peste jumătate din Campionat înaintea noastră. Se poate recupera handicapul pe care îl avem acum. Trebuie să credeţi că acest moment greu va fi depăşit. Soluţia de a fi SUPORTERI RAPIDIŞTI nu este contestarea echipei. În afară de suspendarea – din nou – a terenului nu puteţi obţine nimic mai bun. Soluţia este aceea de a-i susţine pe jucători. Acum este momentul în care au nevoie de sprijin moral din partea voastră. Vă înţeleg şi vă respect dar nu pot să fiu de acord cu manifestările voastre. Continuând în această manieră ne vom autodistruge !




















































