Columbia – România, năucitor: s-a ales praful de invincibilitatea naționalei în singurul test serios înainte de Euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cine se așteaptă ca Edward Iordănescu (45 de ani) să facă minuni cu naționala României la Euro 2024 ar trebui să țină cont de următorul amănunt: pregătirile pentru turneul final au început de pe 17 martie, odată cu sosirea tricolorilor în cantonamentul de la Mogoșoaia pentru amicalul cu Irlanda de Nord, și s-au încheiat, dacă ne referim strict la partea cu experimente și căutări, în această seară, la Madrid, după amicalul cu Columbia!

Columbienii Luiz Diaz și James Rodriguez s-au distrat în amicalul cu România
Columbienii Luiz Diaz și James Rodriguez s-au distrat în amicalul cu România

Explicația e simplă: data viitoare, când tricolorii se vor reuni, pentru amicalele cu Bulgaria (4 iunie) și Liechtenstein (8 iunie), lotul pentru Euro 2024 se va fi creionat, în mare parte. Pentru că trebuie să fie trimis la UEFA până pe 7 iunie! Nu degeaba selecționerul a spus că așteaptă răspunsurile din partea jucătorilor aflați în vizorul său în testele din această lună. Și, tocmai de aceea, au fost șapte schimbări în formula de start, de la o partidă la alta.

Față de remiza de pe Arena Națională de vineri, au ieșit Niță, Mogoș (accidentat), Manea, Cicâldău, Pușcaș, Coman și Man, au intrat Horațiu Moldovan, Opruț, Rațiu, Marius Marin, Moruțan, Alibec și Mihăilă.

Rezultatul acestor schimbări? România a început amicalul de pe Estádio Cívitas Metropolitano (Madrid), înghesuită în careul propriu de o adversară în mare formă, neînvinsă de doi ani. A fost asediu la poarta apărată de Horațiu Moldovan – a bifat primul meci oficial, după transferul de la Rapid la Atletico Madrid! – și, imediat cum tricolorii au pătruns în careul advers, au și fost taxați. Pentru că primul atac al României s-a transformat într-un contraatac năucitor pentru sud-americani, finalizat de Cordoba, cu o lovitură de cap, în minutul 5. 1-0 Columbia, spre bucuria miilor de fani ai „Los Cafeteros“.

După această lovitură, meciul s-a mai echilibrat și naționala pregătită de Edward Iordănescu a avut și ea câteva acțiuni legate. Totuși, Columbia, cu o serie de 20 de partide fără înfrângere, a fost, în mod clar, echipa mai bună. Cu altă viteză de joc, cu fotbaliști de rasă – Luiz Diaz, de la Liverpool, e cotat la 75 de milioane de euro - și cu o calitate tehnică superioară. În aceste condiții, golul de 2-0, marcat de Arias (35), a venit firesc, după o fază în care a fost depășit și liderul apărării, Drăgușin. Acesta a și rămas scorul după prima parte, unul conform cu ce s-a jucat.

Ne-au executat și după pauză

De la vestiar n-a mai ieșit Drăgușin, fiind schimbat cu Nedelcearu. Din păcate, tăvălugul columbian a continuat, iar Luiz Diaz a trecut pe lângă golul de 3-0, în minutul 51, doar intervenția lui Horațiu Moldovan salvând situația pentru noi.

Un car de nervi pe margine, Edward Iordănescu a continuat să facă schimbări. Au ieșit Mihăilă și Alibec, au intrat Drăguș și Ianis Hagi, în minutul 56.

Pentru România, primul moment cu adevărat îmbucurător în partea secundă a venit, în minutul 67, când selecționerul Columbiei, Néstor Lorenzo (58 de ani), l-a scos pe Luiz Diaz, vedeta sa, la câteva minute după ce starul lui Liverpool driblase jumătate din echipa noastră! Iar columbienii au continuat să-și scoată oamenii de bază, căpitanul James Rodriguez părăsind și el terenul, în minutul 73.

Degeaba însă! Am luat gol și de la rezervele Columbiei, Asprilla majorând diferența, în minutul 79, la cinci minute după intrarea sa pe teren. Abia la 3-0, România a dat și ea un semn de viață. Ianis Hagi, cu un pressing excelent, a furat mingea în spatele careului advers și a înscris cu un șut puternic (84).

S-a terminat 3-2 pentru sud-americani, după ce a înscris și Tănase, în minutul 90+3, la ultima fază. Singurul aspect dătător de speranțe, după o asemenea prestație slabă e că, foarte probabil, la Euro 2024 nu vom întâlni, totuși, echipe de calibrul Columbiei. Chiar și Belgia pare a fi, la prima vedere, sub nivelul sud-americanilor care ne-au năucit la Madrid.

17

noiembrie 2022 a fost data la care România pierduse ultimul meci până în această seară, 1-2 cu Slovenia, într-un alt amical. Pe durata anului 2023, tricolorii au rămas neînvinși.

Programul naționalei până la turneul final

*22 martie: România - Irlanda de Nord 1-1

*26 martie: România – Columbia 2-3

*4 iunie: România – Bulgaria

*8 iunie: România – Liechtenstein

Ambele partide se vor juca pe Stadionul Steaua.

Datele meciurilor de la Euro 2024, grupa E

*17 iunie: România – Ucraina (Munchen, 16.00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19.00)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina (Dusseldorf, 16.00)

*22 iunie: Belgia – România (Koln, 22.00)

*26 iunie: Slovacia – România (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Lotul convocat pentru amicalele din martie

*Portari: Moldovan (Atletico Madrid), Niță (Gaziantep), Târnovanu (FCSB), Aioani (Rapid)

*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Manea (CFR Cluj), Mogoș (CFR Cluj), Burcă (Al-Okhdood), Drăgușin (Tottenham), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Racovițan (Raków), Opruț (Hermannstadt), Sorescu (Gaziantep)

*Mijlocași: Stanciu (Damac), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Moruțan (Ankaragucu), Olaru (FCSB), Șut (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Drăguș (Gaziantep), Coman (FCSB)

*Atacanți: Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Tănase (Al-Okhdood)

Selecționer: Edward Iordănescu (45 de ani)

Mogoș, accidentat, n-a făcut deplasarea, la Madrid, pentru amicalul cu Columbia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite