Cîrstea, învinsă de Halep şi dezinteresată de revenirea în echipa României: Mesajul Soranei spune totul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana

Sorana Cîrstea s-a retras de câţiva ani din echipa României şi, încă de când a luat această decizie, s-a spus că relaţia rece pe care o are cu Simona Halep a contribuit la această hotărâre. Din păcate, lucrurile nu s-au schimbat, între timp.

România are şase jucătoare în Top 100, în acest moment şi, teoretic, ar trebui să aibă şi o echipă feminină respectabilă, la nivel mondial. Din păcate, în ultimii ani, sportivele tricolore de top s-au cam dat lovite, când a venit vorba de prima reprezentativă.

Anul trecut, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Tokyo, România a ajunsă să fie reprezentată de Mihaela Buzărnescu (33 de ani, 117 WTA). Iar asta pentru că Halep, dornică să meargă la Tokyo, s-a accidentat, iar jucătoarele aflate după ea, în clasamentul mondial, au refuzat participarea la JO 2020 din varii motive!

Acum, când România urmează să întâlnească Polonia, la 15/16 aprilie, într-un duel din cadrul Bille Jean King Cup (fosta Fed Cup), noul căpitan-nejucător, Horia Tecău, a sperat că o va convinge pe Sorana Cîrstea să revină sub tricolor. Degeaba însă! Potrivit prosport.ro, această idee a fost respinsă categoric de „Sori“.

„Am vorbit deja cu Sorana! Ne-a urat succes tuturor doar că pentru ea, acest capitol de a juca în echipa naţională, e un capitol închis“, a spus Tecău.

2018 e anul în care Sorana Cîrstea s-a retras din echipa României pentru care a jucat de 29 de ori.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite