Cîrstea, coşmar prelungit: Sorana, bătută, din nou, de estonianca în faţa căreia cedează de 6 ani!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorana

Sorana Cîrstea (31 de ani, 31 WTA) e pe un trend ascendent în cariera ei, cu evoluţii constant bune. Din păcate însă, nici acum, când e pe val, n-a reuşit să depăşească o adversară cu care are mereu probleme.

Estoniencele, masive şi puternice, au un stil de joc cu care îşi chinuiesc adversarele din România! 

Kaia Kanepi (36 de ani, 62 WTA) e jucătoarea de care Halep nu vrea să audă în marile turnee, iar Anett Kontaveit (26 de ani, 9 WTA) o bate pe Cîrstea pe unde o prinde. De 6 ani!

Astăzi, ocupanta locului 9 în lume şi-a îmbunătăţit seria în faţa Soranei: 6 victorii în 6 partide, începând din 2016. Toate aceste întâlniri au fost pe hard. Iar Cîrstea a pierdut mereu, în minimum de seturi. Cu o singură excepţie, anul trecut, la Miami, când a cedat cu 3-6, 6-4, 3-6.

Cîrstea şi Kontaveit s-au aflat, din nou, faţă în faţă, astăzi, în turul II de la Sankt Petersburg. De această dată, a ieşit un meci mult mai echilibrat, dar cu acelaşi deznodământ: victoria lui Kontaveit!

În primul set, s-a mers pe serviciu până la 3-2 pentru Anett. Apoi, Sorana şi-a pierdut serviciul de două ori: mai întâi, s-a făcut 4-2 pentru Kontaveit, iar apoi 6-4, scor cu care s-a şi încheiat setul.

În actul secund, egalitatea s-a păstrat până la 3-3. La acest scor, Cîrstea a realizat break-ul, dar, din păcate, Kontaveit a replicat imediat, câştigând pe serviciul adversarei (4-4). Partida s-a încheiat, în minimum de seturi, 6-4, 7-5, după un final dominat de Kontaveit (foto).

Kontaveit

Pentru parcursul ei de la Sankt Petersburg, Cîrstea va primi un cec în valoare de 8.200 de dolari. Şi, începând de luni, va urca un loc în clasamentul mondial, ajungând pe 30.

Joi, alte două românce vor evolua la turneul de la Sankt Petersburg, în turul II, după următorul program:

*Begu (56 WTA) - Kvitova (23 WTA)

*Jaqueline Cristian (58 WTA) - Sasnovich (71 WTA)

Meciurile se vor juca, după ora 11.00 (Digi Sport 2).

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite