Cîrstea, ce lovitură: Antrenor de talie mondială pentru Sorana! E în istoria tenisului suedez

0
Publicat:

La 32 de ani, Sorana Cîrstea (40 WTA) încă are „foame“ de rezultate și motivația de a se menține în Top 50. Dovadă și decizia pe care tocmai a luat-o, la capătul unui sezon mediocru – 22 de victorii, 21 de înfrângeri -, în speranța că stagiunea următoare va fi mai bună.

Sorana Cîrstea a avut un sezon mai slab, dar s-a menținut în Top 50. FOTO: AFP
Sorana Cîrstea a avut un sezon mai slab, dar s-a menținut în Top 50. FOTO: AFP

La câteva zile după ce a declarat actualul sezon competițional închis, motivând probleme medicale, „Sori“ a luat o altă decizie importantă. Potrivit jurnalistului freelancer, Daniel Radu, Cîrstea și-a luat un antrenor de talie mondială. Vorbim despre suedezul Thomas Johansson (47 de ani), fost ocupant al locului 7 ATP, poziție pe care a atins-o în iunie 2002. Johansson, stabilit la Monte Carlo, are un titlu la Australian Open (2002) și o semifinală atinsă la Wimbledon (2005). Thomas Johansson și-a încheiat cariera în circuitul ATP, în 2009, și rămâne ultimul suedez care a câștigat un titlu major, în proba de simplu.

Thomas Johansson (dreapta), alături de David Goffin.
Thomas Johansson (dreapta), alături de David Goffin.

După retragere, Thomas Johansson și-a făcut un nume și ca antrenor. De altfel, până la finalul anului 2020, el l-a pregătit pe David Goffin (Belgia, 31 de ani) care, în acel moment, era jucător de Top 20 mondial.

Revenind la colaborarea cu Sorana, jurnalistul Daniel Radu a precizat că Johansson și Cîrstea vor începe munca, luna viitoare. Din tenisul feminin, Thomas Johansson a lucrat și cu Maria Sakkari (Grecia, 27 de ani), aflată acum pe locul 7 în lume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite