Cele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
0Rândul lui Adrian Mutu (47 de ani) pe banca tehnică a echipei naționale de fotbal a României pare să nu mai vină. Fostul internațional a recunoscut, de curând, că au existat două momente în care a fost extrem de aproape de a fi numit selecționerul tricolorilor de către FRF, însă colaborarea nu s-a concretizat din diverse motive.

Reprezentanții FRF au apelat la Adrian Mutu, prima dată, înainte ca Edi Iordănescu să fie numit în funcția de selecționer al României.
Cea de-a doua șansă ratată pentru fostul internațional a fost chiar înainte ca Mircea Lucescu să revină pe banca României. Pe atunci, Mutu negociase deja cu FRF, însă decizia regretatului selecționer de a se întoarce la prima reprezentativă a anihilat toate celelalte opțiuni ale federației.
„Am fost pe listă și când au fost numiți Edi Iordănescu și Mircea Lucescu. Când a venit nea Mircea, am fost foarte aproape. Am discutat și am fost foarte aproape să fiu selecționer. Dar s-a răzgândit Mircea Lucescu. Inițial a zis că nu mai vrea să antreneze. Am avut discuția cu Federația, da, am fost foarte aproape de a semna!”, a admis Mutu, conform digisport.ro.
Negocierile sunt în toi. Vrea să revină pe banca tehnică
Fostul mare atacant al naționalei a spus că nu a renunțat la dorința de a reveni la echipa națională, de data aceasta ca antrenor. Totodată, el a dezvăluit că în prezent are unele discuții pentru a se întoarce pe banca tehnică, însă nu a oferit detalii despre aceste negocieri: „Mi-aș dori să ajung la echipa națională, dar nu mă gândesc în fiecare zi la asta. Mi-aș dori pentru că am jucat acolo, am fost acolo atâția ani.
Eu am fost la naționala de tineret când nici nu ajunsesem la seniori. Am fost prea puțin la seniori. Nu știu dacă există un selecționer de la început. Eu nu plecam de la U21 dacă nu mi-aș fi dorit să îmi fac mâna, să fiu mai bun de la zi la zi. Da, am discuții de a prelua o echipă. Dar, depinde de foarte multe chestii. Ultima oară am ales greșit!”.























































