Cea mai iubită echipă de la Euro 2020: Cum asistăm, treptat, la naşterea unui miracol fotbalistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kasper Hjulmand (dreapta) a muncit din greu pentru a-şi restabili jucătorii, după incidentul de la meciul cu Finlanda
Kasper Hjulmand (dreapta) a muncit din greu pentru a-şi restabili jucătorii, după incidentul de la meciul cu Finlanda

Dacă s-ar face un sondaj printre suporterii neutri, cei fără naţională la acest European, aproape sigur, Danemarca va ieşi pe primul loc în topul preferinţelor.

Până sâmbătă, acest lucru se datora simpatiei adunate de Kasper Hjulmand şi de băieţii săi, după nefericitul incident cu infarctul suferit de Christian Eriksen pe teren, în meciul cu Finlanda (0-1). 

De acum încolo însă, există şi un argument pur fotbalistic, pe lângă cel emoţional, pentru popularitatea Danemarcei. Pentru că, la ce au arătat nordicii, sâmbătă, pe „Johan Cruyff Arena“ din Amsterdam, în victoria cu 4-0 cu Ţara Galilor (Dolberg 27, 48, Maehle 88, Braithwaite 90+4), e clar că această naţională are şi calitate. Iar componenţii ei au început să creadă tot mai mult că pot da chiar lovitura la Euro 2020, aşa cum s-a întâmplat cu generaţia din 1992.

Au scris deja istorie

Povestea naţionalei daneze, cu jucătorii adunaţi de prin vacanţe, de pe plaje, înaintea Europeanului găzduit de Suedia, e arhicunoscută în lumea fotbalului. Atunci, Danemarca a luat locul Iugoslaviei, exclusă de la Euro 1992, din cauza războiului. Acum, la Euro 2020, Danemarca părea aproape eliminată din competiţie, după primele două meciuri din grupa B: 0-1 cu Finlanda, 1-2 cu Belgia. Apoi însă, a venit demonstraţia de forţă cu Rusia, 4-1, iar trupa lui Kasper Hjulmand a prins optimile chiar de pe locul 2, după Belgia. 

Iar în ziua în care s-au împlinit 29 de ani de la finala câştigată la Euro 1992, cu Germania (2-0), danezii au zdrobit Ţara Galilor, în optimile Euro 2020. Coincidenţă? Probabil. Întreg parcursul lor de până acum însă i-a făcut să creadă că le-a fost scris în stele să meargă departe la Euro 2020.

„Acum putem merge până la capăt“, a titrat tabloidul Ekstra Bladet, după victoria de sâmbătă. La Baku, în sferturi, danezii vor da Cehia, care, ieri, a trecut de Olanda. 

„Să luăm lucrurile pe rând“, a invitat la calm selecţionerul Hjulmand. După care a explicat: „Nu e nevoie să ne gândim atât de departe, dar avem încredere în noi. Ne-am pregătit mult timp pentru acest Euro. Eram optimişti. Apoi, Christian (n.r. - Eriksen) s-a prăbuşit pe gazon şi, din acel moment, totul s-a schimbat. Pentru mine, cel puţin“. 

„Am simţit că, brusc, am fost puşi într-o altă situaţie. Sunt foarte recunoscător pentru sprijinul pe care ni l-au acordat toţi. Aveam nevoie de această susţinere şi de această afecţiune, din partea fanilor. Ele ne-au dat aripi“, a continuat Hjulmand.

Şi trebuie subliniat, încă o dată: Danemarca e chiar o naţională redutabilă. Toţi jucătorii care au făcut parte din primul „11“, în meciul cu Ţara Galilor, evoluează în primele cinci campionate ale Europei, fiind legitimaţi la cluburi din Anglia, Italia, Germania, Franţa şi Spania!

„Băieţii sunt nişte luptători şi îi admir. Nu doar că joacă frumos, dar chiar dau totul pe teren. Şi să fim în sferturi ne oferă o senzaţie incredibilă“, a încheiat Kasper Hjulmand (49 de ani).

Deplasare contracronometru

Fanii danezi care au făcut deplasarea, la Amsterdam, pentru meciul cu Ţara Galilor, au fost pe fugă! Pentru că, potrivit legislaţiei daneze, erau scutiţi de carantină, la revenirea în ţară, doar dacă ar fi petrecut mai puţin de 12 ore, în Olanda. „Sunt foarte recunoscător pentru că fanii au venit în număr mare aici. A fost o nebunie! Am visat să fim în sferturi şi ni s-a îndeplinit acest vis“, a spus Kasper Dolberg.

Euro 2020, tabloul optimilor

 

*Amsterdam, 26 iunie: Ţara Galilor - Danemarca 0-4

*Londra, 26 iunie: Italia - Austria 2-1 (după prelungiri)

*Budapesta, 27 iunie: Olanda - Cehia 0-2

*Sevilla, 27 iunie: Belgia - Portugalia 1-0

*Copenhaga, 28 iunie, ora 19.00: Croaţia - Spania

*Bucureşti, 28 iunie, ora 22.00: Franţa - Elveţia

*Londra, 29 iunie, ora 19.00: Anglia - Germania

*Glasgow, 29 iunie, ora 22.00: Suedia - Ucraina

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite