Carlos Alcaraz a revăzut finala de la Roland Garros și tot nu-i vine să creadă ce a reușit să facă la Paris
0Nu s-au stins ecourile finalei epice de la Roland Garros, cu revenirea incredibilă a spaniolului Carlos Alcaraz (22 de ani, 2 ATP) în fața italianului Jannik Sinner (23 de ani), liderul mondial.

Ibericul spune că secvențe ale meciului au fost vizionate de nenumărate ori în timpul scurtei sale vacanțe din Ibiza. Lui Carlos Alcaraz încă nu-mi vine să creadă ce a făcut la Roland Garros. „Le văd de nenumărate ori, am vorbit cu prietenii mei despre ce s-a întâmplat, dar încă îmi este greu să cred că am câștigat acel meci: mi se pare imposibil”, a afirmat Carlitos, în Centrul Media de la Queen's Club, turneul londonez pe care l-a ales pentru debutul sezonului pe iarbă și pentru pregătirea pentru Wimbledon.
La All England Club, la câțiva kilometri vest, în capitala britanică, Alcaraz va sosi ca și campion en-titre, Sinner fiind în continuare rivalul său pentru cucerirea turneului pe iarbă. „Nu, nu cred că am un avantaj mental față de el acum”, mai spune spaniolul.
Cei doi rivali nu și-au mai vorbit
„Nu am mai vorbit cu el de la Paris: suntem prieteni, ne cunoaștem bine, dar nu suntem prieteni apropiați”, spune Alcaraz în spaniolă.
„Îmi pot imagina prin ce a trecut, cât de mult l-a durut finala de la Paris. Lucrul minunat la tenis, însă, este că nu te oprești niciodată: nu ai prea mult timp să te deconectezi și să reflectezi, pentru că întotdeauna există un alt meci important după colț. Jannik se va întoarce cu o forță și o motivație nemaivăzute până acum, și pentru că Wimbledon este un turneu care îl entuziasmează, știe să joace foarte bine pe iarbă și, evident, este un candidat să ajungă în finală și să o câștige”, a completat al doilea jucător al lumii.
După Paris, Alcaraz conduce cu 8-4 în confruntările directe împotriva numărului 1 mondial, după ce a câștigat ultimele cinci dueluri, toate jucate în ultimii doi ani. Alcaraz a venit la Londra întorcându-se dintr-o vacanță în Ibiza. A stat acolo trei zile și trei nopți, în care a încercat să se deconecteze. El asigură că „a ieșit doar în prima seară” și că avea nevoie de această pauză, între sfârșitul sezonului pe zgură și începutul sezonului pe iarbă.