Campionul Superkombat Amansio Paraschiv debutează în boxul profesionist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kickboxerul Amansio “The Viking” Paraschiv, 23 ani, se întoarce la prima dragoste. Cunoscut până acum numai din aparţiile în galele Local Kombat, Paraschiv va urca în ring pe patinoarul din Galaţi într-un meci de 4 runde contra italianului Nando Calzetta, un kickboxer de 29 de ani, care în paralel este şi boxer profesionist.

Astfel Amansio Paraschiv îşi va face debutul în boxul profesionist şi, practic, va reveni la sportul său de origine. Amansio a început să boxeze la 9 ani călcând pe urmele tatălui său, Gheorghe Paraschiv, campion naţional la profesionişti la începutul anilor ’90 şi vicecampion naţional ca boxer amator. Amansio a avut o carieră interesantă în cei 9 ani petrecuţi în boxul amator. A fost multiplu campion naţional de juniori şi tineret iar ca senior a terminat de 2 ori pe locul 3 la campionatele naţionale. A renunţat la boxul amator în 2010 , la 18 ani, şi a trecut la kickboxing, unde a devenit dublu campion european de amatori WAKO Pro, campion intercontinental WKN şi campion mondial Superkombat. Antrenorul său, medicul stomatolog Eduard Limboşeanu vorbeşte frumos despre Amansio : “E un real talent, e tot ce-şi poate dori un antrenor. După 8 luni de antrenament debuta la Local Kombat. Prinde repede şi bagă la cap tot ce i se transmite”. Chiar dacă în ultimii 5 ani a bătătorit un drum, Amansio Paraschiv pare dispus să schimbe macazul şi să dea curs unei noi provocări în boxul profesionist : “Boxul e prima mea dragoste pe care n-o pot uita aşa că de abia aştept să boxez din nou. M-am antrenat foarte serios pentru meciul ăsta. Partener de antrenament mi-a fost concitadinul meu Iulian Ilie care tocmai se pregăteşte la rândul său pentru un meci în Canada iar ca antrenor l-am avut pe Bogdan Dobrescu, vicecampion european în 2000 şi participant la JO de la Sydney. În altă ordine de idei, dacă lucrurile merg aşa cum îmi doresc, s-ar putea să mă axez numai pe boxul profesionist iar în sensul ăsta am deja o propunere din SUA”, spune Amansio care îi admiră pe Floyd Mayweather, “pentru inteligenţa sa şi pentru capacitatea de a se adapta fiecărui adversar”, şi pe campionul mondial al categoriei pană în versiunea WBO, ucraineanul Vasyl Lomachenko, “pentru tehnica şi agresivitatea sa”. În ceea ce priveşte debutul lui Amansio în boxul profesionist, antrenorul Eduard Limboşeanu nu e tocmai încântat :” Amansio e un talent în box dar pe lângă el mai sunt mulţi alţii care sunt talentaţi aşa că îi va fi greu să răzbească spre vârful piramidei, deşi mi-aş dori să mă contrazică. Acum 5 ani era un boxer anonim iar acum e un kickboxer cunoscut şi apreciat. Eu cred că ar fi mai bine să continue pe drumul ăsta pe care deja l-a bătătorit iar dacă vrea să se apuce de box profesionist s-o facă la sfârşitul carierei de kickboxer nu acum. Boxul e într-o mare derivă în prezent şi, în plus, concurenţa e imensă. Mai degrabă l-aş vedea făcând performanţă în MMA pentru că deja are şi ceva cunoştinţe de luptă la sol. Altfel, e un luptator dinamic, cu reveniri spectaculoase şi greu de pus jos”. “Loviturile mele preferate sunt cele cu jabul şi upercutul la ficat, adică exact lovitura aia care îi displace cel mai mult maistrului Doroftei”, completează Amansio.


Main aventul galei de la la Galati, din 28 august, este meciul dintre Cristian Ciocan si Sherman Williams din Bahamas - 10 r. Celelalte meciuri sunt :
Adrian Granat ( Suedia) vs Ungureanu Liviu (Romania)  8 runde
Sillah Cosby (Ghana)  vs  Sorin Tanasie ( Romania )  4 runde
Finfere Janos ( Ungaria) vs Cezar Juratoni  ( Romania )  4 runde
Kis David ( Ungaria ) vs Viorel Simion ( Romania ) 12 runde

Evenimentul va incepe la ora 21.00

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite