Campioana mondială la handbal feminin joacă la Cluj. Azi începe Trofeul Carpaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brazilia e campioana mondială
Brazilia e campioana mondială

România organizează şi participă vineri şi sâmbătă la Trofeul Carpaţi, un turneu amical de gală în cadrul căruia tricolorele vor întâlni trei naţionale de top din handbalul mondial.

România îşi va testa forţele, înainte de duelurile cu Serbia din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial, cu trei echipe naţionale extrem de puternice. Astfel, la Cluj, în Sala Polivalentă, se vor disputa vineri şi sâmbătă patru partide de pregătire în cadrul Trofeului Carpaţi. Echipele angrenate în aceasta competiţie sunt România, în postura de gazdă, Brazilia, campioana mondială en-titre, Germania, antrenată de danezul Jakob Vestergaard, fost director tehnic la CSM Bucureşti şi Suedia, naţională medaliată cu bronz la ultimul Campionat European.
Prima zi a competiţiei va fi deschisă de confruntarea dintre Suedia şi Germania, în vreme ce România se va duela cu Brazilia în al doilea meci al zilei. A doua zi, sâmbătă, învinsele din prima zi vor juca finala mică, iar învingătoarele finala mare. Echipa care se va impune în finala mare va câştiga Trofeul Carpaţi, ediţia 2015.
Turneul amical de la Cluj este primul prilej pentru noul selecţioner al României, Thomas Ryde, de a-şi vedea la lucru elevele. Chiar dacă sunt două jocuri de pregătire, suedezul are şansa să-şi formeze o idee despre echipa cu care va aborda dubla manşă cu Serbia, din vară (6 iunie, turul, respectiv 13 iunie, returul), decisivă pentru calificarea la Mondialul din decembrie.
“Este o oportunitate excelentă să aratăm fanilor handbal de calitate. Brazilia are un stil atractiv pentru spectatori, diferit de cel al naţionalelor din Europa. Se bazează mult pe calitatea individuală a jucătoarelor şi pe handbalul în situaţii unu la unu, de aceea va fi o provocare pentru noi. Suedia şi Germania au tradiţie în handbal şi un joc bine organizat tactic. Sper că vom juca în finala mare, unde vreau să întâlnim Suedia”, a spus Ryde.
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a explicat de ce este important Trofeul Carpaţi pentru naţionala feminină şi a făcut un apel către fani pentru a veni în număr cât mai mare la cele patru partide de handbal care se vor juca în Sala Polivalentă. “Suntem fericiţi fiindcă putem oferi publicului român meciuri de asemenea anvergură, într-o sală modernă şi deosebit de frumoasă. Îi aşteptăm într-un număr cât mai mare nu doar pe clujeni, ci şi pe iubitorii handbalului din întreaga ţară. În acelaşi timp, este un turneu foarte bun pentru selecţionata noastră în vederea pregătirii dublei cu Serbia pentru calificarea la Campionatul Mondial”, a declarat Dedu.

7200 de locuri are Sala Polivalentă din Cluj,  acărei capacitatea poate fi extinsă pănă la 10.000 de locuri


Lotul României
Jucătoare Post Echipă de club Vârstă
Paula Ungureanu portar  HCM Baia Mare  35
Denisa Dedu  portar  Corona Braşov  20
Ionica Munteanu  portar  SCM Craiova  36
Adriana Nechita  extremă dreapta  HCM Baia Mare  31
Laura Chiper  extremă dreapta Corona Braşov  25
Valentina Ardean-Elisei  extremă strânga  HCM Baia Mare  32
Nicoleta Dincă extremă stânga  Corona Braşov 26
Florina Chintoan pivot  „U” Alexandrion Cluj  29
Crina Pintea  pivot  HC Zalău 24
Oana Bondar pivot Corona Braşov 32
Aurelia Brădeanu centru Corona Braşov35
Luciana Marin centru HCM Baia Mare 26
Andreea Pricopi centru  Corona Braşov 21
Laura Popa  inter dreapta „U” Alexandrion Cluj 20
Gabriela Perianu inter dreapta  HC Dunărea Brăila  20
Cristina Zamfir  inter dreapta Corona Braşov 24
Cristina Neagu inter stânga Buducnost Podgorica, 26
Eliza Buceschi inter stânga HCM Baia Mare 21
Clara Vădineanu inter stânga HCM Râmnicu Vâlcea 28
Diana Puiu inter stânga HC Zalău 23

Programul competiţiei:
Suedia – Germania, vineri, ora 18.00
România – Brazilia, vineri, ora 20.00
Finala Mică: sâmbătă, ora 18.30
Finala Mare: sâmbătă, ora 20.15
Meciurile de la Trofeul carpaţi nu vor fi televizate

Preţul biletelor pentru meciurile din cadrul Trofeului Carpaţi variază între 5 şi 15 lei, iar un abonament pentru cele doua zile costă 15 lei (categoria II) şi 25 lei (categoria I)
 

Body

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite