Camelia Potec, locul 6 la CE de înot

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Niciuna dintre cele două înotătoare din România calificate în finala probei de 800 m liber din cadrul Campionatelor Europene de înot de la Budapesta nu a reuşit să urce pe podium. Camelia

Niciuna dintre cele două înotătoare din România calificate în finala probei de 800 m liber din cadrul Campionatelor Europene de înot de la Budapesta nu a reuşit să urce pe podium. Camelia Potec, medaliată cu bronz la ediţia de acum doi ani, s-a aflat într-o poziţie fruntaşă până la jumătatea distanţei, după care a cedat ritmul, terminând cursa pe locul 6, cu timpul de 8:36,30, în timp ce Ionela Cozma a fost a 7-a, în 8:37,70.
Proba a revenit franţuzoaicei Laure Manaudou, care a stabilit un nou record european, 8:19,29. În aceeaşi reuniune, Ioan Gherghel s-a calificat în finala la 200 m fluture, cu al doilea rezultat al semifinalelor, 1:56,92, iar Valentina Brat a fost a 13-a în semifinalele la 100 m spate, fiind eliminată. Ieri dimineaţă, Dragoş Coman a obţinut calificarea în ultimul act la 1.500 m liber, cu al 8-lea timp al seriilor, 15:13,37. La 4x200 m liber femei, ştafeta României a fost înregistrată în 8:12,98, timp care nu i-a permis să acceadă în finală.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite