"Câinii" şi-au întărit apărarea cu un fotbalist dorit şi de Steaua: nemţeanul Marc a semnat cu Dinamo
0Fundaşul a fost miercuri prezentat în tricoul roş-alb după ce aproape toată iarna s-a aflat în litigiu cu fosta sa echipă, Ceahlăul, pentru a deveni liber de contract.
Marc a fost şi pe lista Stelei, la 21 de ani fiind unul dintre cei mai buni apărători centrali din Liga I.
Internaţionalul de tineret a ajuns să se pregătească singur în această iarnă. El a depus memoriu pentru a fi declarat fără angajament, după ce oficialii Ceahlăului, formaţie care-l legitimase din 2009, nu i-au plătit mai multe salarii.
Recent, comisiile i-au dat dreptate şi dinamoviştii i-au înregistrat acordul la LPF, înţelegerea fiind pe patru ani şi jumătate.
“Mă bucur că am ajuns la Dinamo, club de tradiţie în fotbalul românesc şi care tot timpul se luptă pentru trofee. Mă bucur că am făcut acest pas”, a spus apărătorul ce va purta numărul 21 pe tricou.
“Sunt bucuros că a venit un jucător de calitate, tânăr, care are multe prezenţe în Liga I”, a anunţat şi antrenorul Teja. “În sfârşit l-am luat pe Marc, după mult timp de aşteptare”, a declarat şi managerul Dănciulescu. Fundaşul cotat la 750.000 de euro a fost dorit şi de Steaua, dar cei din Ghencea l-au preferat până la urmă pe Gabi Tamaş.