Cadou de la arbitru pentru brazilieni
0* Brazilia a avut nevoie de un penalty inventat pentru a invinge Turcia * Hakan Sukur si compania au condus cu 1-0, dar au pierdut la sfarsit cu 1-2, fluierul final prinzandu-i si cu doi oameni mai putin pe teren * Iordanescu a fost delegatul Comisiei tehnice a FIFA la acest meci
Arbitrajul se prefigureaza a fi una dintre problemele acestui mondial, pregatit cu o minutiozitate tipic asiatica de Coreea si Japonia. Dupa greselile din partida Spania - Slovenia, scor 3-1, pe marginea carora se mai poate discuta, ieri a fost ziua in care arbitrajul a influentat clar rezultatul final al unei partide. Este vorba de intalnirea disputata la Ulsan, in Coreea de Sud, intre Brazilia, una dintre favoritele la cucerirea trofeului, si Turcia, echipa aflata doar la al doilea turneu final din istorie. Echipa de vedete a brazilienilor, din care a lipsit doar accidentatul Emerson, a avut nevoie de un penalty inventat pentru a-si invinge adversara. Trupa lui Scolari a fost net superioara turcilor la toate capitolele, jocul ei incantand privirile tuturor celor care au urmarit meciul. Se poate spune chiar ca pana acum a jucat cel mai frumos fotbal de la acest mondial, dar cu toate acestea a fost ajutata de arbitrul coreean Kim Young Joo pentru a se impune cu 2-1. Condusa din prelungirile primei reprize cu 1-0, in urma golului marcat de Hasan Sas, Brazilia a revenit imediat dupa pauza, egaland in minutul 50 prin Ronaldo. Pana la final, jucatorii cariocas au dominat categoric, dar golul victoriei nu a venit decat dupa ce centralul le-a acordat cadou un penalty. Scapat singur spre poarta, Luizao a fost tras de tricou de Alpay Olzan in afara careului, fault clar de cartonas rosu. Numai ca anonimul arbitru nu s-a multumit numai cu eliminarea turcului si a acordat si penalty, desi infractiunea se petrecuse in afara careului Turciei. Explicatiile lui Sukur si compania nu l-au induplecat deloc pe Kim Young Joo si Rivaldo a inscris de la punctul cu var pentru 2-1. Si pentru ca raul nu era destul de mare si asa, turcii termina meciul in doar 9 jucatori, Hakan Unsal primind al doilea galben dupa ce l-a lovit intentionat cu mingea pe Rivaldo. La final, selectionerul turc Senol Gunes s-a aratat dezgustat de ceea ce s-a intamplat pe teren: "Am venit aici cu capul sus si vom pleca la fel. Am vrut sa castigam 3 puncte azi, dar nu s-a putut din cauza arbitrajului. Rezultatul este mincinos". La acest meci, delegat din partea Comisiei tehnice a FIFA a fost selectionerul Anghel Iordanescu. In raportul sau, publicat pe site-ul oficial, el i-a remarcat pe Ronaldo, Rivaldo si Ronaldinho de la brazilieni, respectiv pe Hasan Sas de la turci.























































