Ca la noi, la nimeni: Cum vrem să rezolvăm problema coronavirusului în fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul eşalon fotbalistic din România e în pragul colapsului! Cu 33 de cazuri confirmate de COVID-19 la trei echipe, Dinamo, CFR şi Craiova, atât play-off-ul Ligii I, cât şi play-out-ul sunt paralizate.

E din ce în ce mai clar că terminarea play-off-ului, până la data de 3 august, când Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) trebuie să comunice numele echipelor care ne vor reprezenta în competiţiile UEFA, e o misiune aproape imposibilă. 

De terminarea play-out-ului, până la data de 3 august, nici nu mai poate fi vorba, având în vedere că numai Dinamo mai are şapte partide de disputat!

Pe fondul acestui haos sanitar şi organizatoric, se cere, tot mai insistent, ca nicio echipă să nu mai retrogradeze şi să fie promovate patru formaţii din „B“! Ideea a fost iniţiată de Poli Iaşi şi susţinută, imediat, de Dinamo. Adică, două grupări care, în formatul actual al Ligii I, au şanse minime de rămânere în primul eşalon. Doar că, în ultimele zile, la corul susţinătorilor acestei idei a aderat şi Mircea Lucescu. Reputatul tehnician de 74 de ani şi-a argumentat punctul de vedere, spunând că România are nevoie de o primă ligă cu 18 echipe. Asta în ciuda faptului că, inclusiv acum, când avem doar 14 formaţii în Liga I, multe dintre ele sunt muribunde, cu grave probleme finanicare!

"În situaţiile dificile, se iau măsuri speciale. Ar fi momentul să nu se ţină cont de regulament şi să se treacă la un campionat cu 18 echipe. Să rămână toate cele 14 de acum şi să vină patru echipe din <<B>>“, a spus „Il Luce“. 

Acesta a venit şi cu argumente logistice: „S-au schimbat mult lucrurile, faţă de anii trecuţi. Autorităţile locale pot ajuta echipele de fotbal, există legea sponsorizării, sunt şi nişte posibilităţi oferite şi de televiziuni. În plus, s-au făcut stadioane noi. În toate marile oraşe, au nevoie de echipe la nivelul acelor stadioane. Trebuie să avem un campionat mai puternic. Faţă de Vestul Europei, noi avem acum un campionat judeţean. Petrolul are un stadion foarte bun, Aradul la fel, Oradea o să aibă, Timişoara abia aşteaptă. Infrastructura e baza pentru marea performanţă. Şi televiziunile ar fi bucuroase, ar avea o masă de suporteri care acum nu sunt interesaţi de Divizia A. Rapid, Petrolul, Dinamo să fie în Divizia A“. 

Lucescu a şi explicat cum ar trebui să se încheie actuala stagiune: „Play-off-ul să se joace pe teren, iar ce e mai jos, în play-out, să se îngheţe şi să le permită echipelor să se refacă“.

Dragomir cere şi el 18 echipe în Liga I

Dacă s-ar schimba sistemul competiţional din mers, în stagiunea următoare, am avea o primă divizie cu 18 echipe care se vor întâlni de două ori, de-a lungul unui campionat. Se va renunţa la formatul actual, cu play-off şi play-out, campioana şi echipele retrogradate urmând a fi stabilite, după cele 34 de etape. Această idee a fost susţinută şi de Dumitru Dragomir, la ProSport Live. 

„Mi-e greu să cred că se va termina campionatul de acum, pe teren. Play-off-ul trebuie să se joace până la capăt, pentru că mai sunt două etape. Play-out-ul, în schimb, trebuie oprit şi patru echipe să promoveze. Să nu retrogradeze nimeni. Să se facă un campionat cu 18 echipe, iar televiziunile vor fi bucuroase“, a spus fostul preşedinte LPF.

Eu cred 99% că nu va retrograda nicio echipă! Nu anunţă acum, ca să nu se piardă interesul pentru competiţie, dar nu va retrograda nimeni.  Gabi Balint, fost internaţional, la Digi Sport  

În Rusia, echipele au folosit juniorii

Ceea ce se cere acum la noi, adică oprirea unui campionat reluat după pandemie, e cel puţin bizar. Întrecerile fotbalistice ori au fost anulate definitiv, după pandemie, ori, în momentul în care s-au reluat, au continuat până la final. Inclusiv dacă au apărut cazuri de COVID-19, la diverse echipe! De pildă, în Rusia, au fost formaţii care au folosit juniorii şi au pierdut, pe teren, cu 10-1. Aşa s-a întâmplat în partida Sochi - Rostov, în care oaspeţii, având mulţi bolnavi de COVID-19, în izolare, au trimis pe teren o formaţie de juniori.

Play-off, etapa a 8-a

Clasament

1. CS U Craiova 8 7 0 1 16-11 44

2. CFR Cluj 7 4 2 1 11-6 40

3. Astra 8 3 3 2 12-8 33

4. Botoşani 8 1 3 4 6-10 29

5. FCSB 7 1 3 3 12-12 28

6. Gaz Metan 8 0 3 5 4-14 25

Play-out, etapa a 10-a

Clasament

1. Viitorul 10 5 4 1 20-10 39

2. Clinceni 10 6 0 4 10-15 29

3. Voluntari 10 5 3 2 12-6 28

4. Sepsi 10 2 5 3 15-15 28

5. Hermannstadt 9 4 3 2 12-12 28

6. Poli Iaşi 10 3 2 5 12-11 23

7. Dinamo 7 1 1 5 5-9 21

8. Chindia 8 1 1 6 3-11 17

Cine sunt coronavirusaţii din Liga I

 Dinamo (21 cazuri)

*Ştefan Fara (19 ani, portar)

*Aleksander Mitrovici (17 ani, portar)

*Ricardo Grigore (21 de ani, fundaş)

*Mihai Popescu (27 de ani, fundaş)

*Andrei Sin (28 de ani, fundaş)

*Dan Tălmaciu (19 ani, fundaş)

 *Filip Mrzljak (27 de ani, mijlocaş)

*Alexandru Răuţă (28 de ani, mijlocaş)

*Valentin Lazăr (30 de ani, mjilocaş)

*Diego Fabbrini (29 de ani, mijlocaş)

*Mattia Montini (28 de ani, atacant)

*Ionuţ Şerban (24 de ani, mijlocaş)

*Marco Ehamnn (19 ani, fundaş)

*Andreas Mihaiu (21 de ani, mijlocaş)

*Valentin Borcea (18 ani, mijlocaş) 

*Mihai Neicuţescu (21 de ani, atacant) 

*Daniel Popa (25 de ani, atacant) 

*Robert Moldoveanu (21 de ani, atacant)

*George Trandafir (delegatul clubului)

*Un maseur al clubului

*O persoană din stafful tehnic

CFR Cluj (11 cazuri)

*Dan Petrescu (52 de ani, antrenor)

*Lacina Traore (30 de ani, atacant)

*Cristi Manea (22 de ani, fundaş)

*Adrian Păun (25 de ani, mijlocaş)

*Grzegorz Sandomierski (30 de ani, portar)

*Damjan Đokovići (30 de ani, mijlocaş)

*Cristian Moldovan (antrenor cu portarii)

*Cristian Dragotă (preparator fizic)

*Costin Curelea (antrenor secund)

*Bogdan Aldea (preparator fizic)

*Radu Pralea (kinetoterapeut)

 CS U Craiova (1 caz)

*Lucian Pretorian (team-manager)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite