Burleanu, dialog şocant cu Bölöni: Ce i-a spus despre naţionala din Muntenegru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Burleanu, un preşedinte fericit, cât timp e reales, odată la 4 ani. Mai nou, cu unanimitate de voturi
Răzvan Burleanu, un preşedinte fericit, cât timp e reales, odată la 4 ani. Mai nou, cu unanimitate de voturi

Despre nepriceperea oamenilor aflaţi în fruntea Federaţiei Române de Fotbal se vorbeşte de ani buni. Mai precis, de când Răzvan Burleanu a câştigat alegerile pentru prima dată, în 2014, la doar 29 de ani.

Normal ar fi fost ca, după 8 ani în fruntea FRF, actuala conducere să progreseze, măcar datorită experienţei acumulate în aceşti ani. 

Din păcate, modul în care au decurs negocierile pentru numirea unui selecţioner, după plecarea lui Mirel Rădoi, arată cât de ruptă de realitate e federaţia! Pentru că, la primele discuţii cu diverşi antrenori, obiectivul intermediar cerut de Burleanu, înaintea preliminariilor pentru Euro 2024, era... câştigarea grupei din Liga Naţiunilor! Adică, o competiţie lipsită de importanţă, care a înlocuit meciurile amicale. De altfel, mai toate naţionalele participante, mai ales cele din prima grupă valorică, tratează Liga Naţiunilor pentru a testa noi jucători, pentru a forma echipe competitive pentru preliminariile în care se dau biletele pentru turneele finale. 

România, în schimb, a ţintit locul 1 în Liga B a Naţiunilor, iar acum, aflată pe ultimul loc, e la un pas de retrogradarea în C!

Când a fost prezentat, selecţionerul Edward Iordănescu (43 de ani) se lăuda că va face furori în Liga Naţiunilor: „Obiectivul e calificarea la Euro 2024, cu obiectivul intermediar Liga Naţiunilor. Chiar vă spun, sincer, ţinta e locul 1 în Liga Naţiunilor. Am avut timp zilele astea să-mi fac o primă impresie despre adversari. Am văzut deja un număr de meciuri cu fiecare echipă. Ţintim primul loc“. 

Discursul lui Iordănescu jr a fost pe placul lui Burleanu. În schimb, celălalt candidat cu care a negociat şeful FRF în luna ianuarie, vorbim despre Ladislau Bölöni (foto), l-a avertizat pe tânărul preşedinte că face o greşeală, crezând că România va defila în Liga Naţiunilor. 

boloni

„România are potenţialul de a fi prima, dar putea şi să nu reuşească şi să termine ultima (n.r. - în Liga Naţiunilor). Contractul spunea că, dacă nu câştig, aş fi putut fi demis, fără să primesc vreo despăgubire. Scuzaţi-mă, dar nu accept. Cam ştiu posibilităţile acestei echipe. Şi afirm că echipa naţională a României poate să facă un meci deosebit de bun, pentru ca, imediat, să clacheze. Voiam să mă folosesc de Liga Naţiunilor pentru a pregăti naţionala pentru preliminariile Campionatului European. Propunerea mea, de a şterge obiectivul intermediar, a fost respinsă. Ceea ce m-a deranjat deosebit de mult“, a spus Bölöni într-o conferinţă, după negocierile eşuate cu FRF.

Ceea ce n-a povestit însă tehnicianul de 69 de ani a fost un dialog şocant pe care l-a avut, la un moment dat, cu Burleanu. Pentru că, pe durata lunii ianuarie, cei doi s-au întâlnit de mai multe ori. Iar în cadrul acestor discuţii, Bölöni a insistat că România, la ora actuală, poate fi învinsă de oricare dintre naţionalele cu care se află în grupa din Liga Naţiunilor. 

Burleanu însă a avut o altă viziune, mai ales când a venit vorba despre prima adversară a tricolorilor. „Muntenegru? Păi, îmi dau ochelarii jos, intru pe teren şi batem Muntenegru şi cu mine în echipă“. Aceasta a fost replica în faţa căreia Bölöni a rămas cu gura căscată, şocat de gândirea unui om care conduce fotbalul românesc.

Liga B a Naţiunilor, grupa a 3-a, etapa a 4-a

Bosnia – Finlanda 3-2

România – Muntenegru 0-3

Clasament

1. Bosnia 4 2 2 0 6-4 8

2. Muntenegru 4 2 1 1 6-3 7

3. Finlanda 4 1 1 2 5-5 4

4. România 4 1 0 3 1-6 3

Locul 1 promovează în Liga A, iar locul 4 retrogradează în Liga C.

România, în Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023

*4 iunie (Stadion Gradski, Podgorica): Muntenegru – România 2-0

*7 iunie (Stadion Bilino Polje, Zenica): Bosnia – România 1-0

*11 iunie (Stadion Giuleşti): România – Finlanda 1-0

*Marţi (Stadion Giuleşti): România – Muntenegru 0-3

*23 septembrie: Finlanda – România

*26 septembrie: România – Bosnia

Informaţiile legate de televizările şi orele ultimelor două partide vor fi anunţate, ulterior.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite