Bulgarii dau vina pe arbitraj pentru înfrângerea de la Bucureşti: „Arbitrul a încercat să îngroape echipa bulgară!“
0![Deşi bulgarii au fost depăşiţi aproape la toate capitolele de Steaua, jurnaliştii de la sud de Dunăre sar la gâtul arbitrului FOTO Răzvan Păsărică](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/cc98f5e6-256f-4865-9b9a-a6b53fc62484/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D735%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Jurnaliştii bulgari pun înfrângerea lui Ludogoreţ, de la Bucureşti, pe seama arbitrajului, considerând că centralul Felix Brych a ajutat Steaua să câştige.
Presa bulgară nu a digerat prea bine eşecul lui Ludogoreţ de pe Arena Naţională. Dincolo de analiza partidei, jurnaliştii bulgari au notat că victoria Stelei a fost faciliată de arbitraj, în minutul 35, atunci când a fost acordat penalty pentru gazde.
"Arbitrul german Felix Brych a pus umărul la victoria gazdelor. Arbitrul a încercat 'să îngroape' echipa bulgară în minutul 35, când a acordat un penalty inexistent Stelei. De asemenea, centralul i-a sprijinit pe români, multe dintre faulturile lor dure fiind trecute cu vedere", a scris presa de la sud de Dunăre.
Pe de altă parte, jurnaliştii bulgari au remarcat atmosfera incendiară de pe Arena Naţională, exprimându-şi speranţa că Ludogoreţ poate întoarce rezultatul în partida retur, de la Sofia.
"Ludogoreţ nu a supravieţuit iadului de la Bucureşti. Meciul s-a jucat pe un stadion plin, suporterii Stelei punând o presiune uriaşă. 'Vulturii' au fost la doar câteva minute de a obţine un rezultat favorabil, chiar şi o remiză era bună, Chipciu marcând în minutul 88. În ciuda înfrângerii, Ludogoreţ a demonstrat că este suficient de puternică pentru a elimina adversarul", au mai notat ziariştii din Bulgaria.