Bucureștiul, gata de sărbătoare: Cicliștii vor pedala la prima ediție L’Étape România by Tour de France

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această duminică, pe 28 august, mai multe bulevarde și străzi cu poveste din Capitală se vor închide pentru a fi martore la cea mai renumită cursă de ciclism din lume dedicată amatorilor și pasionaților, L’Étape by Tour de France.

Cicliștii vor trăi o zi de neuitat pe străzile Capitalei. FOTO: L'Étape România by Tour de France
Cicliștii vor trăi o zi de neuitat pe străzile Capitalei. FOTO: L'Étape România by Tour de France

Țara noastră se află pe lista celor 20 de destinații ale acestui tur, ce scrie istorie an de an, iar prima ediție va aduna la linia de start peste 1.300 de participanți, ce se vor întrece pe trei trasee unice: The Race – 85 km, The Ride – 42 km și City Adventure – 14 km.

Cicliștii, susținătorii și vizitatorii sunt așteptați la o competiție ca un festival, care a adus România pe harta internațională a ciclismului. Cei înscriși în competiție vor lua startul din Piața Constituției și vor pedala, timp de câteva ore, într-un București fără trafic, principalele artere care vor fi închise cu acest prilej fiind: Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, Splaiul Unirii, pe sensul către București, Bd. Decebal, Bd. Basarabia, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Schitu Măgureanu, Străzile Știrbei Voda și Ion Câmpineanu, Șoseaua Kiseleff, Străzile Buzești, Berzei, V. Pârvan. B.P. Hașdeu și Bd. Libertății. Pentru a evita blocaje sau probleme în trafic, organizatorii au colaborat cu autoritățile în măsură, asigurându-se că există alternative optime pentru traversarea orașului în ambele sensuri, în ziua desfășurării competiției.

Acțiuni, activități în Race Village-ul amplasat în Piața Constituției și programul evenimentului din 28 august:

• La ora 08:00 vor lua startul din zona Palatului Parlamentului cei înscriși pe traseul City Adventure de 14 km, iar la ora 09:00 se va pleca în cursă pe traseele The Ride, de 42 km și The Race, de 85 km.

• La ora 13:30 are loc festivitatea de premiere în Race Village, urmând activități dedicate atât concurenților, cât și vizitatorilor și numeroase surprize din partea organizatorilor.

• În Race Village va exista și o zonă alocată pentru Food Court, precum și un spațiu - concept denumit Muzeul Tour de France, care va prezenta povestea acestei mărci ce a scris istorie. Aici, vor fi prezentate cu ajutorul A.S.O., organizatorii internaționali ai evenimentului, proiecții dedicate istoriei Turului Franței și cicliștilor de top. Vizitatorii vor regăsi exponate simbolice care fac Turul Franței atât de special: cele 3 tricouri distinctive, care sunt câștigate anual, tricoul oficial al evenimentului, marca SANTINI, care poate fi achiziționat și în ziua evenimentului și care este realizat în Italia, la cele mai înalte standarde în domeniu, și ceasul Tissot T-Race Cycling Tour de France, ediție specială 2022.

• Pentru a asigura nivelul optim de hidratare al concurenților, organizatorii au dezvoltat trei puncte de alimentare pe traseu: unul în zona de start și finish, unul la Arena Națională și unul în Piața Victoriei. De asemenea, pentru a preîntâmpina problemele de natură tehnică, vor exista trei puncte tehnice fixe, în aceleași zone ca punctele de hidratare, și unul mobil, care va însoți plutonul pe întreaga cursă. Cele 2 puncte tehnice fizice vor fi la Arena Nationala și la Piața Victoriei, iar cel de-al 3-lea este amplasat in Race Village.

• Tot pentru siguranța celor prezenți, o echipa medicală cu înaltă pregătire profesională și vastă experiență în medicina de urgență va fi prezentă pe toată perioada evenimentului. Ambulanțele vor fi destinate intervenției medicale de urgență (tip C) și sunt echipate cu defibrilator, monitor, electrocardiograf, pulsoximetru, glucometru, ventilator mecanic, aspirator portabil și fix, injectomat și toate celelalte echipamente medicale prevăzute de regulamentele în vigoare la nivel național.

„Prima ediție a acestui eveniment a fost o provocare pentru toți, elementele organizatorice luând formă pentru prima dată sub tutela unui brand atât de puternic precum Turul Franței. De la crearea Race Village-ului în centrul capitalei până la închiderea traseului pe care se va desfășura cursa, o caracteristică definitorie și standard de organizare a experienței L’Étape by Tour de France, totul a fost o desfășurare de forțe colosală, transpusă în mii de ore de muncă în echipă. Povestea este, însă, abia la început. Urmează noi ediții, dar și noi evenimente din seria L’Étape by Tour de France, pe care dorim să le organizăm și în alte zone ale țării, pe trasee care să aducă noi experiențe, provocatoare și inedite în egală măsură, atât pentru cicliștii din România, cât și pentru cei care aleg să descopere țara noastră participând la unul dintre evenimentele din această serie” declară Tudor Ștefan MOCUȚA, CEO MPG.

Ciclism1 jpg

Așadar, toți cei care vor să descopere mix-ul unic între experiența de top oferită de brandul Tour de France și atmosfera unui festival de ciclism pe străzile din București, sunt așteptați pe 28 august, în Piața Constituției.

Hărțile traseelor din acest an sunt disponibile aici:

The Race 85 KM - https://romania.letapebytourdefrance.com/route/0

The Ride 42 KM - https://romania.letapebytourdefrance.com/route/1

City Adventure 14 KM - https://romania.letapebytourdefrance.com/route/2

Mai multe detalii despre seria globală de evenimente și despre competiția locală se găsesc pe site-ul oficial romania.letapebytourdefrance.com.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite