Lovitură mediatică: Turul României va fi transmis în 50 de ţări de Eurosport. Audienţa va fi uriaşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciclism

Federaţia Română de Ciclism şi Auchan Retail România au încheiat un parteneriat cu Eurosport pentru difuzarea rezumatelor din Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei.

Astfel, în perioada 6-11 septembrie, rezumate extinse din fiecare etapă a Turului României vor putea fi urmărite zilnic în 50 de ţări, inclusiv în România, fiind pentru prima oară când competiţia este transmisă la nivel internaţional, asemenea tuturor celorlalte mari tururi cicliste.

Din dorinţa de a promova frumuseţile ţării, traseul Micii Bucle, alcătuit anul acesta din peste 850 km, este construit astfel încât să evidenţieze importante zone turistice din România. Astfel, plutonul format din 24 de echipe din 15 ţări va traversa regiuni de referinţă precum Ţara Lăpuşului în Maramureş, Colinele Transilvaniei, Ţara Făgăraşului, dar şi cel mai spectaculos drum din ţară - Transfăgărăşan. 

Competiţia va debuta pe data de 6 septembrie, în Piaţa Libertăţii din Satu Mare, cu o cursă-prolog, aceasta fiind urmată de 5 etape: 

•Etapa 1 (7 septembrie): Satu Mare – Bistriţa

•Etapa 2 (8 septembrie): Bistriţa – Târgu Mureş

•Etapa 3 (9 septembrie): Târgu Mureş - Făgăraş

•Etapa 4 (10 septembrie): Cristian – Curtea de Argeş

•Etapa 5 (11 septembrie): circuit în Bucureşti 

Harta

Pe plan local, competiţia va putea fi urmărită pe Eurosport 1 şi Eurosport 2 sub forma unor rezumate extinse de etapă. Transmisiunile de o jumătate de oră vor fi comentate de Manolo Terzian, expert Eurosport şi vocea Turului Franţei, şi vor acoperi cele mai importante evenimente ale cursei din România. 

Eurosport va acoperi cele mai importante informaţii de la Turul României şi pe platformele sale digitale. Materiale video şi ştiri din timpul competiţiei vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro şi pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere şi pe aplicaţia Eurosport Player.

 „Turul României - Auchan - Eurosport. O formulă perfectă din care sportul are de câştigat, România va fi văzută în toată lumea, cicliştii români vor avea posibilitatea să se remarce, iar Federaţia Română de Ciclism se poate mândri cu parteneri puternici şi stabili. Vă mulţumim pentru atenţia pe care ciclismul o are din partea comunităţilor şi vă invităm să ţineţi pumnii strânşii sportivilor români în perioada 6-11 septembrie”, a declarat Alex Ciocan, Preşedintele Federaţiei Române de Ciclism. 

24 de echipe profesioniste din ţări precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria, printre care 2 echipe pro-continentale: CAJA RURAL, aflată pentru prima dată în România, DROPPER DRONE HOPPER - ANDRONI GIOCATTOLI, o echipă cu istoric la cursele din România, şi-au confirmat deja prezenţa în Turul României. În competiţie sunt înscrise şi echipele naţionale ale României şi Bulgariei, precum şi toate cele trei echipe continentale din România: MENTORISE ELITE TEAM CFX, GIOTTI VICTORIA SAVINI DUE şi TEAM NOVÁK. 

„Încă de la începutul parteneriatului cu Federaţia Română de Ciclism ne-am propus să facem din Turul României un echivalent al Turului Franţei, păstrând desigur o scară a proporţiilor, un eveniment de referinţă internaţională, prin care să promovăm frumuseţile ţării noastre şi să încurajăm un stil de viaţă cât mai sănătos. Prin colaborarea cu Eurosport şi difuzarea internaţională, Turul României devine un veritabil ambasador al ţării noastre şi al zonelor prin care trece. Invit comunităţile locale, consiliile judeţene, prefecturile şi primăriile să beneficieze din plin de această ocazie de a-şi prezenta întregii lumi frumuseţea locurilor, oamenii şi evenimentul local. Mulţumesc, în acelaşi timp, tuturor partenerilor, susţinătorilor Turului României şi Ministerului Sportului pentru întreaga colaborare” a declarat Tiberiu Dăneţiu, Director Marketing Auchan Retail România.  

Din 2019, Auchan Retail România este partener principal şi co-organizator al Turului României, în cadrul unei colaborări de lungă durată cu Federaţia Română de Ciclism. Prin acest parteneriat, compania se implică activ în promovarea Romaniei, a valorilor, a performanţei şi invită la adoptarea unui unui stil de viaţă sănătos, prin sport şi alimentaţie, continuând astfel programele de responsabilitate dedicate societăţii româneşti. 

100 de milioane de oameni vor putea urmări Turul României datorită contractului încheiat cu Eurosport.       

Despre Turul României

Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franţei, publicaţia „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta Bucureşti-Sinaia-Târgovişte-Bucureşti. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiţia s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiţie ciclistă naţională - Turului României, supranumit şi „Mica Buclă”, pe o distanţă de 1026 de kilometri, împărţiţi în 7 etape. Pentru că a fost organizată cu pauze - cea mai notabilă de 10 ani, între  1936-1946 - competiţia a ajuns de-abia la ediţia 55, deşi au trecut 88 de ani de la lansare. Ediţia a 45-a (din 2008) a fost prima ediţie care a figurat în calendarul Federaţiei Internaţionale de Ciclism. 

Începând cu 2019, competiţia este organizată în parteneriat cu Auchan România şi este co-finanţată de Ministerul Sportului, Auchan şi partenerii Auchan. Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 6-11 septembrie. În cadrul competiţiei, sportivii vor lupta pentru tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul roşu (liderul în clasamentul pe puncte), tricoul verde (King of the Mountain), tricoul alb (cel mai bun U23) şi tricoul albastru (cel mai bun român). Mai multe informaţii despre Turul României 2022 sunt disponibile pe www.turulromaniei.ro.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite